Măturica, făraşul şi punga de unică folosinţă (şi rahatul de câine!)


Written on Martie 7, 2008 – 5:12 am | by oradeanul

Parcurile îngrădite din Oradea sunt confundate mai nou cu ţarcuri pentru câini. Proprietarii de patrupede îşi scot zi de zi la plimbare animalele de companie, neţinând cont de faptul că în acest fel murdăresc spaţiul public.

După ora 8 seara, parcul Onisifor Ghibu din cartierul Nufărul este invadat de câini de toate taliile. Conform HCGMB nr. 243/2005, persoanele care au exemplare canine şi nu curăţă în urma lor sunt pasibile de amenzi contravenţionale cuprinse între 100 şi 500 RON. Actul normativ prevede la articolul 1 că “se interzice plimbarea pe domeniul public (alei asfaltate, trotuare) a câinilor de companie fără ca proprietarul acestuia să dispună de lesă şi de materialele necesare pentru curăţarea locului şi evacuarea dejecţiile fiziologice, respectiv excrementele”. La articolul 4 se precizează că “prin materiale necesare păstrării curăţeniei se întelege fie ca proprietarul să aibă asupra sa mătură, făraş şi pungă de unică folosinţă, fie mănuşi şi pungi de unică folosinţă”. Proprietarii de patrupede nu respectă aceste simple norme de igienă, drept urmare parcul este plin de materii fecale.

Când cineva a cerut explicaţii pentru un câine rottweiler fără botniţă, proprietarul altui câine l-a agresat verbal. Cetăţenii nemulţumiţi sunt dispuşi să contacteze autorităţile locale în acest sens.

(sesizare trimisă de un cititor)

You must be logged in to post a comment.