“Gaşca din Primărie” dă cu pietre în Bolojan. Cu complicitatea Jurnalului bihorean!


Written on Mai 7, 2008 – 12:20 pm | by oradeanul

Nici n-a semnat bine protocolul prin care se angajează să ducă o campanie civilizată, că PD-L a dat semnalul începerii ”campaniei murdare”. În Jurnal bihorean de azi, PD-L publică în prima pagină o reclamă electorală cu textul “Atenţie, cad bolojani!”. În articolul din pagina 3, “gaşca din Primărie”, cum a fost numită actuala administraţie de către Ilie Bolojan, îl acuză pe candidatul PNL că vrea să introducă dictatura în Oradea, dacă va fi ales primar. Textul, de o virulenţă ieşită din comun, cu atacuri la persoană şi afirmaţii calomnioase, contravine flagrant regulilor de publicitate electorală pe care Jurnal bihorean susţine că le aplică în timpul campaniei.

Firma IM îşi va rezerva în mod public dreptul de a refuza publicarea oricărui articol publicitar care conţine atacuri de natură calomnioasă, injurii sau orice informaţii de natură să aducă prejudicii altor partide politice, instituţii publice, persoane juridice sau fizice. Opiniile critice la adresa altor partide sunt admise, dacă caracterul de opinie este evident şi se încadrează în limitele bunului-simţ.

 DOWNLOAD: reguli-im-campania-electorala

Bolojan şi-a făcut blog!


Written on Aprilie 10, 2008 – 8:20 pm | by oradeanul

blog-bolojan.JPG

Ilie Bolojan este primul candidat la Primăria Oradiei care şi-a făcut site şi blog. Blogul lui Bolojan a fost lansat pe 10 aprilie, în urma unei conferinţe de presă în care candidatul PNL a anunţat că va avea site şi blog.  

“Da, mi-am făcut blog, pentru că m-am decis să candidez la funcţia de primar al Oradiei. Da, am intrat în rândul politicienilor care au blog - dar nu ca să ţin un monolog.  Oradea are nevoie de schimbarea modului în care este condusă primăria, iar pentru asta am nevoie şi de părerea voastră.”

Aşa îşi motivează Bolojan gestul de a-şi crea blog şi se pare că orădenii îi dau credit, judecând după mulţimea comentariilor la prima postare a sa. Îi urăm bun-venit în comunitatea bloggerilor orădeni, chiar dacă e politician şi nu blogger adevărat!

Oficiosul Burger face reclamă la Holsten


Written on Martie 26, 2008 – 9:00 am | by oradeanul

holsten.JPG 

Am trăit să o vedem şi pe asta. Oficiosul Ligii Burger a făcut reclamă în Crişana din 26 martie berii concurente Holsten, şi nu oriunde, ci în capul primei pagini, suprapus pe siglă. Făcătura e rezultatul colajelor de fotografii, capul noului patron de la Rapid fiind implantat pe trupul unui fotbalist în acţiune.

Acum aşteptăm cu interes o reclamă la Pepsi-Coca Cola ca dovadă de netăgăduit a independenţei editoriale faţă de patronat.

Pinalty

Demisia lui Seres: cine e de vină?


Written on Martie 21, 2008 – 8:33 pm | by oradeanul

Ştirea că Alexandru Seres, redactorul-şef al Jurnalului bihorean, şi-a dat demisia a stârnit vâlvă pe Internet. Survenită marţi, 18 martie, la prânz, demisia sa a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice în foarte scurt timp, se pare că graţie unei cârtiţe din cadrul redacţiei. Incredibil dar adevărat: un portal de ştiri al concurenţei a reuşit, la abia o oră după depunerea demisiei, să anunţe ştirea pe Internet, redacţia fiind înştiinţată oficial abia după ora 14.00.

Iar ceea ce a provocat surprindere a fost felul neaşteptat, fără niciun avertisment, în care a survenit demisia, după o scurtă discuţie pe care Seres a avut-o cu conducerea Inform Media. Conducerea firmei nu a oferit niciun fel de explicaţii iar Seres s-a abţinut de la orice comentarii.

Nu aşa s-au întâmplat lucrurile pe Internet, spaţiu liber unde fiecare se manifestă după cum doreşte. Atât portalurile de ştiri, cât şi blogurile au preluat unul după altul vestea, cu scenarii dintre cele mai fanteziste privind motivele demisiei celui care a fost timp de patru ani redactorul-şef al celui mai citit cotidian din Bihor.

Seres este unul dintre “dinozaurii” presei bihorene, fiind prezent încă din 1990 în paginile publicaţiilor locale. Spre deosebire de alţi confraţi, înainte de Revoluţie nu a lucrat în presă. A fost secretar de redacţie sau redactor-şef la mai multe publicaţii, printre care Gazeta de Vest, Jurnalul de dimineaţă, Vest Expres şi Vest Magazin şi în cele din urmă Jurnal bihorean. Când Inform Media a cumpărat Jurnal bihorean, în 2001, tirajul ziarului era de 8000 de ex. În momentul demisiei lui Seres, a ajuns la peste 15.000, cu o audienţă de 49.000 de cititori în Bihor. Aşa că demisia sa este cu atât mai inexplicabilă.

lunetist.jpg

Dincolo de toate acestea, demisia lui Seres  continuă să rămână un mister încuiat cu şapte lacăte. La plecare, a spus redacţiei doar că a preferat să-şi dea demisia, pentru a nu provoca şi mai mult rău colegilor săi şi ziarului. Cine e de vină? Rămâne o întrebare (încă) fără răspuns. De urmărit însă blogul lui Alexandru Seres, unde acesta a anunţat public că şi-a dat demisia, promiţând într-o postare ulterioară că va reveni curând cu dezvăluiri (anunţul este însotiţ de o poză provocatoare, a unui lunetist camuflat, ţintind cu puşca spre cititor).

Pentru cei interesaţi să afle motivele demisiei lui Seres de la Jurnal bihorean, dăm mai jos linkuri la toate articolele şi postările pe care le-am putut găsi pe Internet legat e acest subiect fierbinte. Din dorinţa de a fi cât mai obiectivi, precum şi petru a oferi cititorilor posibilitatea de a se documenta cât mai complet, am dat linkuri şi spre portaluri concurente.

Ordinea în care au fost puse linkurile este întâmplătoare, necoincizând cu cea în care aceste ştiri şi comentarii au apărut pe Internet.

LINKURI

Blogul lui Alexandru Seres : De ziua mea mi-am dat demisia

Jurnal de Oradea - Mintea Ardealului: Un fleac, l-au ciuruit…

Seism la Jurnal bihorean: redactorul şef a fost demis!

Jurnal bihorean are o nouă conducere

Dani’s corner: Alexandru Seres redactor sef JB si-a dat demisia!

Blogul lui Bihoneanu: Primăvara aduce schimbări la Inform Media

Blogul Designerului: A mai plecat unul

Blogul lui Daniel Todoran: Cutremur în cel mai important trust de presă din Ardeal

Varadinum: Şi tu Seres?

The Uberloverz Blog: Alexandru Seres şi-a dat demisia de la Inform Media

Horia Trifa: Cronica unui Jurnal

O nouă cântare la Blue Monday


Written on Martie 18, 2008 – 5:34 am | by oradeanul

pacifica.jpgGrupul arădean Pacifica va cânta joi, 20 martie, ora 21, în clubul Blue Monday,  piese de pe ultimul lor album, “O altă tăcere”.

Pacifica este un grup format din muzicieni cu o bogată activitate anterioară în trupe consacrate naţional: Leo Iorga - voce, chitară (Compact), Vlady Cnejevici - clape (Progresiv TM, Compact, Weinberger Blues Machine), Marian Mihăilescu - bas, Cristi Iorga - tobe, Teo Boar - chitară (The Blue Workers, trupa lui Gyuri Pascu).

(sursa: Lulu Cremeneanu)

Vina sa: o invitaţie la meci!


Written on Martie 13, 2008 – 7:02 am | by oradeanul

Un părinte ne scrie, revoltat de felul în care copilul său, membru al echipei de polo tineret, a fost tratat de Jandarmerie, în urma proastei organizări a turneului FINA.

„Sunt un părinte care este foarte nemulţumit de felul în care înţelege Primăria urbei noastre să ajute copiii, care s-ar putea ca peste câţiva ani să reprezinte România în competiţiile de polo care vor avea loc. Oraşul Oradea a fost deja reprezentat cu succes, echipa câştigând titlul de campioni la juniori I, II trei ani consecutiv. Păcat că Primăria nu ţine cont de aceste fapte, pentru că nu a fost în stare să le acorde acestor copii invitaţii pentru a participa la meciurile de polo care se desfăşoară în această perioadă, probabil, nu a mai avut fonduri şi pentru ei, după ce invitaţiile respective au fost distribuite şi unora care nu au nicio legătură cu acest sport.

Ceea ce nu am înţeles din toată această poveste, este faptul că, de ce copilul meu împreună cu un coleg din lot, au fost obligaţi să-şi petreacă seara de 06.03.2008, când s-a jucat meciul România – Kazahstan, în duba Jandarmeriei, pentru a da diverse declaraţii şi pentru a li se completa amenda contravenţională ? Doar pentru că un coleg de echipă a încercat să-i transmită o invitaţie ? Acest lucru ar fi cauzat aşa un mare prejudiciu Primăriei ? Oare când vom începe să avem grijă de copiii noştri (a se înţelege Primăria), să-i stimulăm pentru că ei sunt viitorul şi aşa cum ni-i pregătim, aşa-i vom avea sau nu.”

Nemes Andras, Oradea

Bolojan nu vrea să pună cruce Oradiei


Written on Martie 10, 2008 – 11:04 pm | by oradeanul

bolojan.jpg

O afirmaţie importantă, strecurată în discursul rostit de Ilie Bolojan, cu prilejul anunţării candidaturii sale la Primăria Oradiei, a trecut aproape neobservată: fostul prefect şi actualul secretar general al guvernului s-a pronunţat în privinţa crucii pe care Municipalitatea intenţionează s-o amplaseze pe Dealul Ciuperca, în chip de simbol al oraşului.

Fără a spune explicit că nu agreează ideea acestei cruci ca simbol al Oradiei, Bolojan a menţionat în treacăt proiectele derizorii ale fostei şi actualei conduceri a Primăriei, planuri pe care se cheltuie bani în mod nejustificat, promiţând că el va cheltui banii nu pe cruci, ci pe proiecte de reală utilitate publică.

Oamenii lui Filip trec în tabăra lui Bolojan!


Written on Martie 10, 2008 – 10:29 pm | by oradeanul

bolojan-lansare-candidatura-primarie.jpg

Mai mulţi oameni din fostul PD (actualmente PD-L) sau din anturajul acestuia au trecut cu arme şi bagaje în tabăra noului candidat pentru Primăria Oradiei, Ilie Bolojan.

tirle.jpgLa lansarea candidaturii lui Bolojan, azi la Hotel Vulturul Negru, a fost prezent senatorul Radu Ţîrle, cel care a fost izgonit din PD anul trecut, pe motiv de indisciplină. Senatorul penticostal a şi anunţat deja că se va înscrie în PNL. 

carp.jpgÎnsă adevărata supriză a conferinţei de presă a fost doctorul Gheorghe Carp, directorul Spitalului Clinic Municipal. Acesta intenţionase iniţial să candideze şi el din partea PD-L pentru Primărie (!), însă a ieşit din cărţi, candidatura fiind oferită lui Mihai Groza. Acum dr. Carp se află în Comitetul de Susţinere a lui Bolojan, demisionând din PD-L!

dacian-palladi.JPGO altă supriză de proporţii a oferit-o Dacian Palladi, fost om de casă, fin de cununie şi consilier de taină al lui Petru Filip. Perceput de opinia publică drept sfătuitor şi susţinător al fostului primar, Palladi, reputat consultant economico-financiar, a trecut în mod surprinzător în tabăra lui Ilie Bolojan, lăsându-l pe Filip cu buzele umflate. Palladi, despre care se spune că ar fi mason, a apărut la conferinţa de presă a lui Bolojan în Comitetul de susţinere, printre experţii în domeniul economic.

Ţarcul presei


Written on Martie 10, 2008 – 5:21 pm | by oradeanul

Alexandru Seres

Prima oară când am auzit de propunerea de a se înfiinţa un Parc al Presei în Oradea am crezut că halucinez. Oare la ce s-or fi gândit iniţiatorii? Când ieşim la pensie, să avem unde juca şah? Sau cei mai tineri, învăţăcei în ale scrisului jurnalistic, să aibă unde se juca cu… găletuşele în nisip? Mai ştii, poate ne fac şi o statuie acolo.

Avem nevoie de mai multe parcuri în Oradea. Dar de ce tocmai un Parc al Presei? De ce nu Parcul Avocaţilor? Sau al Taximetriştilor? Parcul Brătianu se numea pe vremea defunctului regim Muncitorilor. Revenim la denumiri cu iz comunistoid? Poate ne fac şi o Casă a Presei.

Până la urmă, problema e alta. Cineva (nu spui cine, că e vărgată şi luceşte) a avut magnifica idee de a-şi atrage simpatia ziariştilor de partea sa. Căci vine campania electorală. Aşa că a inventat idioţenia cu parcul.

Până aici, nici n-ar fi fost vreo tragedie. Doar că manipularea a funcţionat. Atât de bine, încât aproape că nu trecea săptămână fără ca presa bihoreană să publice câte un articol pe tema parcului, încolonându-se, chiar şi fără să vrea, în dosul ideii.

Şi aici vine cireaşa de pe tort: acel cineva a mers mai departe, pretinzând că patru ziarişti ar susţine înfiinţarea parcului. O minciună crasă: ziariştii în cauză doar au însoţit-o la depunerea unui document oficial, exclusiv pentru a relata despre gest.

Să fie limpede: Jurnal bihorean se opune atât înregimentării presei sub stindardul “luptătorilor” pentru un mediu mai curat, cât şi denumirii de “Parcul Presei”. Nu de alta, dar în ţarc am trăit destul.

„Scrisoare pentru mama”, la Colegiul Partenie Cosma


Written on Martie 10, 2008 – 6:01 am | by oradeanul

economic.JPG

Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea şi-a premiat vineri, 7 martie, elevii câştigători ai concursului „Scrisoare pentru mama”.
Ideea care a stat la baza concursului a fost aceea de a încuraja elevii să le facă un dar literar mamelor. Nu în ultimul rând, fericiţii câştigători ai primelor 15 premii le vor putea oferi mămicilor cadouri constând în produse cosmetice oferite de sponsorul evenimentului.

Elevii din 31 de clase au avut la dispoziţie două săptămâni pentru a se gândi şi compune cea mai frumoasă scrisoare pentru mamă.
Participarea nu a fost obligatorie, lăsând la aprecierea elevului înscrierea în concurs. Numărul mare de scrisori adunate la finalul celor două săptămâni a demonstrat că economiştii nu se tem de provocări.

Comisia formată din profesorii catedrei de Limba şi literatura română au selectat cele mai bune 15 scrisori. S-au acordat trei premii, locul I, II şi III, iar restul până la 15 au primit diplome „Creaţia”.
Toţi cei 15 autori premiaţi au primit şi cadouri pentru mămici, produse cosmetice oferite de firma Avon.

economic1.JPG

Locul I- Denisa Dogar, clasa a IX-a A

locul II- Andreea Vidaci, clasa a IX-a F

locul III- Diana Iunian, clasa a X-a D.

Premiile şi cadourile au fost acordate în cadru festiv.

În afara faptului că s-a dorit sărbătorirea zilei de 8 Martie într-un mod original, concursul a avut şi un scop educativ. Astfel, s-a urmărit stimularea creativităţii elevilor, precum şi conştientizarea rolului mamei în viaţa adolescenţilor şi a importanţei expunerii sentimentelor faţă de părinţi. De asemenea, s-a urmărit o sensibilizare a elevilor pentru a realiza importanţa şi unicitatea mamelor în viaţa de familie dar şi în societate.
Nu în ultimul rând, concursul a fost şi un bun exerciţiu de testare în vederea viitoarelor teze şi examene care îşi aşteaptă pe elevii din toţi anii de studiu.

De buna desfăşurare a evenimentului s-au ocupat prof. Ramona Breazdău (formator pe consiliere şi orientare) şi prof. Lavinia Koteles (consilier educativ), din cadrul catedrei de Limba şi literatura română.

Iris. Aeterna poveste.


Written on Martie 10, 2008 – 5:17 am | by oradeanul

minculescu-iris.JPG

GUEST POST by Lucian Cremeneanu 

Ce inceput surprinzator! Niciodata nu i-am auzit pe irisi deschizand un concert cu doua balade („Noaptea” si „Cine ma striga in noapte?”). Imi musc buzele si sper ca noaptea din cantece nu prevesteste nimic rau. Publicul, aparent rece la inceput, se incalzeste treptat ca un diesel pornit iarna la drum lung. Se intra in ritm cu cel mai pur si mai iubit hard rock romanesc. Incepe sa fie bine! 

Trupele mari stiu sa cante oriunde. Dupa 30 de ani de cariera si proiecte dintre cele mai mari, Iris nu se sfieste sa cante in cluburi. Practic, de aici au pornit. Publicul e mai aproape, sunetul mai usor de controlat. Dar si oamenii mai greu de urnit. Microfoniile nu sunt prilej de rictusuri. Rockul incepe sa se dezvolte in seara noastra comuna.

Ador caracterul trupelor mari! Nu-i uita niciodata pe cei de la cere au invatat meserie. Prima parte a concertului Iris se termina cu Free, Queen si Led Zeppelin. Surprinzator, lipseste AC DC. Imi musc buzele din nou cand, inainte de „I want to break free”, Cristi arata spre cer si isi atinge inima. Ma relaxez cand pricep salutul pentru Freddie Mercury. Sunt obsedat si eu de aceeasi teama ca majoritatea. Ma scutur si mai fac zece fotografii. Vreau sa pastrez fiecare secunda.

Incepe partea a doua a cantarii si realizez ca merg la concertele Iris de 20 de ani. Ce febra musculara am avut dupa ce am dat non-stop din cap si membre la primul concert! Chiar si tata si-a cumparat bilet atunci, nestiind ce-o sa i se intample in randul 5, in fata unui perete de boxe. Intre timp baietii s-au schimbat. „Vremea a trecut doar peste ei. Tu esti la fel!”, imi sopteste parsiv creierul. Vreau sa le uit piesele, dar nu am talentul necesar. „Floare de iris”, „Nu ma uita” si „Iris Aeterna” au intelesuri ascunse, iar mie mi-e frica in continuare. „Strada ta” ma bucura, „Baby” ma face sa urlu, „Eu si cu tine” imi trezeste amintiri de liceu. De la schimbarea de macaz din 1996, Iris a lansat o multime de hituri. Imi dau seama ca le stiu pe de rost. Ce face nebunul asta de timp? Isi bate joc de noi?

Pe scena e atmosfera profesionala, rece, nemteasca. Prea decenta pentru o cantare rock. Bucuria n-a mai prins bilet. Entuziasmul face blatul in public. Un public mai mic decat ar fi trebuit, dar mare prin voce, suflu si memorie. Oare de ce imi vine sa plang? Din cauza ca mi-e teama sa nu-mi fure cineva amintirile? Din cauza ca ma doare profilactic sufletul? Pentru ca nu mai vreau sa pierd?

Lumea mea e facuta si din Iris. Ceea ce m-a bucurat atatia ani, ma face acum vulnerabil. Nu pot sta pasiv, dar nici nu stiu ce sa fac. Sa-mi dezvolt sisteme de protectie pare stupid. Sa ma port ca un suflet de fier mi-e imposibil. Nu-mi ramane decat sa uit cat mai repede marturisirea lui Cristi, facuta in pauza concertului unei colege de breasla: „Iris a murit!”

(www.cremeneanu.ro)  

(10 martie 2008)

Dar pentru slabi şi slăbuţi?


Written on Martie 9, 2008 – 7:11 am | by oradeanul

haine-pt-grasi.JPG

Pentru cei interesaţi, năzdrăvănia asta simpatică e pe strada Iuliu Maniu…

Iris Aeterna, la Blue Monday


Written on Martie 9, 2008 – 4:55 am | by oradeanul

iris.jpg

Fanii formaţiei Iris sunt aşteptaţi în această seară la clubul Blue Monday (pasajul Vulturul Negru), unde trupa va concerta în cadrul turneului Iris Aeterna.

iris-nou.jpg

Trupa se află în turneu, promovând albumul aniversar „Iris  30 de ani – Cei ce vor fi”, apărut în toamna anului trecut. Turneul Iris Aeterna a început la Bucureşti, la Teatrul Naţional, în 25 februarie, în concert apărând şi Felicia Filip, ca invitat special.

VIDEO: Iris Aeterna, live la Baneasa

Surprize, suprize - la turneul de polo!


Written on Martie 8, 2008 – 3:32 pm | by oradeanul

filip-bolojan-la-polo.jpg

Obiectivul fotografului nostru, îndreptat spre sectorul VIP la meciul de polo România-Canada de ieri, l-a suprins pe viitorul primar (?) Ilie Bolojan, aşezat în rândul din spatele fostului primar Petru Filip. Oare ce să însemne asta?

Surpriza a venit abia pe urmă. I-am prins şi pe Huidu şi Găinuşă, urmărind jocul cu sufletul la gură. Aşezaţi tot unul în spatele celuilalt! Oare ce să însemne asta?!!!

huidu-si-gainusa-la-polo.jpg

(Foto: Feher Jozsef)

Cu mască, fără mască, de 7 martie (că mâine e sâmbătă!)


Written on Martie 7, 2008 – 6:54 pm | by oradeanul

mascati-la-jb.jpg

Astea sunt fetele noastre de la J.b.! Preferă nişte indivizi cu cagule, fără chip dar bine făcuţi, intelectualilor subţiri (la propriu) din redacţie, care nu ştiu să-şi arate muşchii decât în scris. Vizibil încântate că mascaţii le-au adus flori, s-au şi apucat să pozeze cu ei (ca să aibă ce pune sub pernă noaptea!). Şi când te gândeşti că mâine e 8 martie, ca bărbat, îţi vine să te maschezi şi tu…

Măturica, făraşul şi punga de unică folosinţă (şi rahatul de câine!)


Written on Martie 7, 2008 – 5:12 am | by oradeanul

Parcurile îngrădite din Oradea sunt confundate mai nou cu ţarcuri pentru câini. Proprietarii de patrupede îşi scot zi de zi la plimbare animalele de companie, neţinând cont de faptul că în acest fel murdăresc spaţiul public.

După ora 8 seara, parcul Onisifor Ghibu din cartierul Nufărul este invadat de câini de toate taliile. Conform HCGMB nr. 243/2005, persoanele care au exemplare canine şi nu curăţă în urma lor sunt pasibile de amenzi contravenţionale cuprinse între 100 şi 500 RON. Actul normativ prevede la articolul 1 că “se interzice plimbarea pe domeniul public (alei asfaltate, trotuare) a câinilor de companie fără ca proprietarul acestuia să dispună de lesă şi de materialele necesare pentru curăţarea locului şi evacuarea dejecţiile fiziologice, respectiv excrementele”. La articolul 4 se precizează că “prin materiale necesare păstrării curăţeniei se întelege fie ca proprietarul să aibă asupra sa mătură, făraş şi pungă de unică folosinţă, fie mănuşi şi pungi de unică folosinţă”. Proprietarii de patrupede nu respectă aceste simple norme de igienă, drept urmare parcul este plin de materii fecale.

Când cineva a cerut explicaţii pentru un câine rottweiler fără botniţă, proprietarul altui câine l-a agresat verbal. Cetăţenii nemulţumiţi sunt dispuşi să contacteze autorităţile locale în acest sens.

(sesizare trimisă de un cititor)

Tăbliţă ilegală!


Written on Martie 6, 2008 – 12:03 pm | by oradeanul

Apropo de “denumirile ilegale” ale străzilor, mâzgălite pe pereţii caselor de tineri maghiari cu mintea înfierbântată, iată una cu adevărat ilegală: pe fosta Abatorului, la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţe ale Comunicării, tăbliţa care indică strada Radu Enescu este ”home-made”, nefiind conformă cu tăbliţele indicatoare aprobate de Primărie.

strada-radu-enescu.JPG 

Tăbliţa a fost pusă pentru că “naşa” lui Radu Enescu (a denumirii străzii, nu a scriitorului orădean!) este tocmai facultatea cu pricina. Numai că Municipalitatea a omis să amplaseze tăbliţe cu noua denumire (poate pentru simplul motiv că strada Radu Enescu e în altă parte!), aşa că taximetriştii nu ştiu decât de Abatorului şi le vine greu să găsească “Radu Enescu”…

Ne calificăm sau ba?


Written on Martie 5, 2008 – 11:44 am | by oradeanul

fina_polo-romania-rusia.JPG

 

 

 

 

 

Cosmin Baidoc, împresurat de ruşi, în meciul de luni (FOTO: Feher Jozsef)

Diseară, la ora 20.30, echipa de polo a României are şansa de a se califica direct pentru Olimpiada de la Beijing. În caz de victorie cu grecii, ne vom bucura nu doar pentru echipa noastră, dar mai ales pentru că turneul FINA a fost găzduit de Oradea, la Bazinul Olimpic “Ioan Alexandrescu”!

Străzi ilegale?


Written on Martie 5, 2008 – 8:34 am | by oradeanul

inscriptii.JPG

Alexandru Seres

Mâzgălirea pe pereţii caselor a vechilor denumiri ungureşti ale străzilor Oradiei e un act regretabil, care naşte suspiciuni şi resentimente. Dar catalogarea lor drept “denumiri ilegale”, de către reprezentanţii municipalităţii, e o exagerare ridicolă. Din moment ce nu sunt decât nişte inscripţii pe pereţi, ele pot fi cel mult acte de vandalism urban, simple graffiti-uri. Pretinsa lor ilegalitate nu are nicio bază legală.

Nu înseamnă că nu trebuie să condamnăm aceste gesturi. Sunt acte provocatoare, care ţintesc sentimentele majorităţii româneşti, chiar dacă putem presupune că sunt doar manifestări ale sentimentelor refulate ale minorităţii maghiare. E desigur vorba doar de o parte a acesteia, bănuiesc destul de redusă ca număr. Cei care au făcut aceste inscripţii au mintea uşor înfierbântată, iar gestul lor se alătură acţiunii tinerilor maghiari care au cerut ca Piaţa Unirii să fie rebotezată cu numele Sfântului Ladislau.

Dar de aici până la a considera drept “denumiri ilegale” nişte mâzgălituri, e cale lungă. Ilegale ar fi fost doar dacă s-ar fi confecţionat tăbliţe similare indicatoarelor oficiale ale denumirii străzilor. Ceea ce nu e cazul. Iar reprezentanţii municipalităţii ar trebui să aibă înţelepciunea să trateze cu mai multă moderaţie (dar nu fără fermitate) acest tip de manifestări, pentru a nu trezi reacţii şi mai violente.

Ultimul tango


Written on Martie 2, 2008 – 3:15 pm | by oradeanul

lions_bal_jozsi055.JPG

(Foto: Feher Jozsef-Jurnal bihorean) 

E posibil să fie ultimul tango pentru Biro Rozalia şi Mihai Groza: la alegerile locale, va fi care pe care! Viceprimăriţa şi primarul interimar al Oradiei au dansat împreună la Balul Lions, care s-a ţinut sâmbătă, în Băile Felix, la Hotel Internaţional.

AG cântă la Balul Lions


Written on Martie 1, 2008 – 6:29 pm | by oradeanul

AG Weinberger se află în această seară la Băile Felix, unde a fost invitat să cânte la Balul Lions de la Hotel International. AG a adus cu el şi primele exemplare ale dublului său CD “Guitar Man“, o selecţie de pe CD-urile sale anterioare (1994-1999).

guitar-man.JPG

 Iată şi piesele care se găsesc pe cele două CD-uri:

CD 1

  • Spoonful
  • Magic Song
  • Take Me To The Highway
  • Cry Me A River
  • Hoochie Coochie Man
  • Ain’t No Nothing To Tell
  • Load Me Up
  • Homage For Gate
  • I Heard It Through The Grapevine
  • 1600 Transylvania Avenue
  • I Can’t Get Enough
  • Frozen Finger Rag

CD 2

  • Willing To Go
  • Beast Of Burden
  • Guess Who
  • Built For Comfort
  • Try To Get Into The Middle Of The Real
  • When My Heart Beats Like  A Hammer
  • Missing Hometown Serenade
  • Forty Days And Forty Nights
  • Fly Over Me
  • Shake That Thing
  • I Just Wanna Make Love To You

Mintaş pe zebră?


Written on Februarie 28, 2008 – 8:27 am | by oradeanul

zebra-min.jpg

Miercuri, 27 februarie, în faţa Primăriei Oradea, maşina parcată cu nonşalanţă pe zebră pare să aparţină unei persoane care răspunde la numele de Mintaş. Lângă ea, un Audi. A cui o fi oare?

Fotografiile ne-au fost trimise de Komar Laci.

audi.jpg

Şocant: copii de grădiniţă cu puşca în mână!


Written on Februarie 28, 2008 – 8:21 am | by oradeanul

jandarmi-60.JPG

Aproape 50 de copii au asistat miercuri la antrenamentul grupei antitero al unităţii de jandarmi din Oradea. Exerciţiul s-a făcut la cererea educatoarelor de la Grădiniţa 34. Jandarmii le-au pus la dispoziţie prichindeilor armamentul din dotare, cu care aceştia, încântaţi, au început să se joace. Educativ? “Azi s-au simţit şi ei oameni mari, printre armele folosite de jandarmi în misiuni şi cu aceşti oameni puternici alături de ei”, a declarat institutoarea Tamara Nicolae. Câţiva copii au declarat că se vor face jandarmi, când vor creşte. Însă e un mare semn de întrebare cât de educativă a fost acţiunea, în cadrul căreia copii de grădiniţă au prilejul să mânuiască arme de foc - chiar şi neîncărcate fiind! 

Vezi alte fotografii şi video aici.

Zebra Parking Returns!


Written on Februarie 27, 2008 – 1:05 pm | by oradeanul

Continuăm să publicăm pe Oradea_blog fotografiile maşinilor parcate pe treceri de pietoni. Înţelegem că nu sunt destule locuri de parcare şi că municipalitatea nu face nimic să rezolve problema, dar totul are o limită. Trecerile de pietoni sunt tabu şi poliţia ar trebui să ia măsuri (cu toate că şi ea - poliţia - parchează uneori pe zebră, vezi Police Zebra Parking!). Iată recolta de azi, 27 februarie 2008. 

zebra_08.JPG

Read the rest of this entry »

Police Zebra Parking!!!


Written on Februarie 27, 2008 – 7:54 am | by oradeanul

police.jpg

Campania noastră împotriva parcării maşinilor pe zebră continuă cu o fotografie de senzaţie. Komar Laci ne-a trimis o poză care e nec plus ultra Zebra Parking-ului. Bravo, băieţi! Aşteptăm să vă auto-amendaţi :)

Continuare: Zebra Parking Returns!

Zebra Parking!


Written on Februarie 26, 2008 – 1:44 pm | by oradeanul

Orădenii au găsit soluţia la lipsa locurilor de parcare. Au inventat Zebra Parking, cea mai nouă modă printre şoferii din Oradea. Deşi amenzile pentru parcatul pe zebră sunt usturătoare, maşinile ocupă cu nonşalanţă spaţiul destinat traversării pietonilor, obligându-i pe aceştia să le ocolească. Inutil să spunem că în acest fel creşte riscul accidentării pietonilor, care nu au cum se refugia din faţa vitezomanilor…

Read the rest of this entry »

Concert KIM, cu Marius Pop


Written on Februarie 25, 2008 – 10:38 am | by oradeanul

kim.JPG 

Dacă e miercuri, e seară de jazz în Blue Monday cu formaţia KIM.
În 27 februarie, KIM va cânta de la ora 22.00, invitatul lor fiind chitaristul orădean Marius Pop. Membrii formaţiei KIM sunt Bader Oliver - chitară, Haraji Adalbert - bas şi Gorbe Jozsef - tobe.

Concertul Iris, reprogramat în martie


Written on Februarie 25, 2008 – 8:39 am | by oradeanul

iris.pngConcertul Iris Aeterna, care ar fi trebuit să aibă loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, sâmbătă, 23 februarie, a fost anulat, fiind vândute prea puţine bilete. Însă conform lui Lucian Cremeneanu (www.cremeneanu.ro), concertul va avea totuşi loc, în clubul Blue Monday, duminică, 9 martie.

UPDATE: Andras Dutka, de la clubul Blue Monday, a confirmat informaţia.

Vine primăvara… şi au început lucrările de “toaletare”!


Written on Februarie 25, 2008 – 5:58 am | by oradeanul

Centrul Regional de Supraveghere Ecologică Munţii Apuseni (CRSE) ne semnalează următorul fapt, petrecut săptămâna trecută, în Oradea.

toaletare-str-teiului-feb08_lr.jpg“Vineri, 22 februarie 2008, unul din colegii nostri a trecut intamplator pe langa o operatiune de toaletare initiata de Primaria Oradea, pe str. Teiului (Cantemir). N-ar fi fost nici o problema daca situatia nu ne-ar fi amintit in mod dureros de Malul Crisului si de sacrificarea salciilor din apropierea podului din centru (mal drept), etichetata si acolo cu TOALETARE.

Se pare ca, in acceptiunea serviciilor “competente” din cadrul Primariei Oradea, toaletarea inseamna taiere propriu-zisa de arbori sau aducerea lor in starea de cioate. Foarte rar se intampla sa vedem arbori care sunt cu adevarat curatati de crengi sau tunsi in asa fel incat sa sa ofere mai mult spatiu. (…) 

Read the rest of this entry »

În vizită la Grădina Zoologică din Oradea


Written on Februarie 25, 2008 – 5:44 am | by oradeanul

zoo2.jpg 

Bara Tunde, administrator al Asociaţiei Agnulli Dei, ne-a trimis aceste poze, făcute în cursul vizitei pe care copiii de la Asociaţie au făcut-o la Grădina Zoologică din Oradea.

Read the rest of this entry »