OPINIA LUI SERES

OPINIA LUI SERES

Mă sună un amic. „Te-ai vândut liberalilor!”. Dacă nu l-aş cunoaşte de pişicher, l-aş trimite undeva. „Tragi din toate poziţiile!”, continuă el. Încep să mă enervez, dar îmi revin repede: „Trag în nemernici, bătrâne. Ştii bine că nu mă vând, ca alţii.”

Apoi bag de seamă că are dreptate. M-am vândut liberalilor. Ba nu, mai exact: m-am vândut lui Bolojan!

Cred că orice ziarist are dreptul la simpatii politice. Nu încalcă nicio deontologie - cu condiţia să nu se prefacă. Adică să nu mimeze obiectivitatea, atunci când e, de fapt, părtinitor. Şi mai ales, să aibă argumente.

Ştiu prea bine că în fiecare campanie electorală ziariştii se împart pe tabere. Fiecare are opinia lui, simpatia lui. E OK. Numai că puţini sunt cei care o şi recunosc. Desigur, unii au motive serioase să se ascundă: scriu pe bani grei, la negru. Deh, salariile în presă sunt mici, foarte mici. Iar etica nu face nicio ceapă degerată când nu ai bani de-o bere.

Dar e o mare diferenţă între a ţine partea cuiva din convingere şi a-ţi pune numele în slujba lui strict pentru bani. Dacă îţi pui semnătura, fără să crezi nici măcar o iotă din ce ai scris, se cheamă că eşti curvă.

Deh, nu doar politica e curvă.

Declar aşadar, pentru contemporani şi pentru posteritatea care mă va judeca: sunt de partea lui Bolojan. Dar nu necondiţionat. Doar atunci când ştiu că are dreptate şi atâta timp cât spune adevărul.

Şi da, fără niciun dubiu: sunt împotriva găştii lui Groza. Atâta timp cât sunt convins că, în tot ceea ce face actuala administraţie, lipseşte un elementar respect pentru cetăţean. Aşa că trag din toate poziţiile, ori de câte ori sunt minţit şi înşelat. Fie că e vorba de Groza de la Primărie, ori de Filip de la Bruxelles.

Sunt ziarist, dar sunt şi cetăţean. În ambele calităţi, am dreptul la opinie. Dar nu sunt curvă. Nu îmi voi vinde niciodată numele - nici lui Bolojan, nici altora. E singurul lucru care mi-a mai rămas, într-o ţară în care politicienii sunt curve de lux iar ziariştii prea săraci ca să-şi permită luxul de a nu fi curve.

Citeşte toate articolele lui Alexandru Seres pe blogul său de jurnalist

OPINIA LUI SERES 

Debut fulminant de campanie electorală: abia intrat în partid şi propulsat pe lista candidaţilor PD-L la Consiliul Local, Marcel Boloş a fost dat afară. Şters cu buretele, anihilat, aneantizat. Subit şi fără a mai aştepta retragerea sa de pe listă, promisă la fel de neaşteptat şi misterios de omul-problemă numărul 1 din Primăria Oradiei, inventatorul de piramide de sticlă şi cruci în vârful dealului.

În săptămâna care a trecut, am asistat la o serie de lovituri de teatru bulevardier. Întâi, comunicatul sec, dat prin e-mail de Marcel Boloş, prin care îşi anunţa retragerea. Apoi un comunicat al Primăriei, abracadabrant, care anunţa că e-mailul trimis de Boloş de la Primărie e un caz de accesare ilegală a calculatorului. Căutat în disperare de presă, dar şi de PD-L (!), Boloş părea că s-a ascuns în gaură de şarpe. Apare pe neaşteptate vineri dimineaţa, în Centru, dând explicaţii presei prezente la protestul verzilor, indignaţi de măcelărirea arborilor din faţa Bisericii cu Lună. Zâmbind misterios la întrebările legate de autenticitatea comunicatului său, Boloş confirmă fără niciun dubiu că îşi va retrage, luni, candidatura.

PD-L se duce voios la vale, dându-şi singur cu stângul în dreptul. Mai-marilor partidului nu le-a ajuns scandalul pricinuit de proiectul amenajării malului Crişului: din dorinţa de a mai pune mâna, în al doişpelea ceas, pe nişte bani publici, distrug centrul Oradiei, tăind fără cruţare arborii de tuia. De 1 Mai muncitoresc, hoţeşte, cât timp poporul e ocupat să înfulece mici şi să ingurgiteze bere. Văzând că Marcel Boloş e de neînduplecat, îi aruncă în cârcă, fără nicio remuşcare, întreaga vină pentru scandalul tăierii arborilor din Piaţa Unirii. Primarul Groza face pe niznaiul, ca şi cum nu el ar fi şeful instituţiei. Boloş e aruncat la gunoi, după ce fusese luat cu japca pentru a candida pe lista PD-L. Circ şi panaramă!

Disperarea din Primărie a ajuns la cote maxime. Cocoţaţi de opt ani la conducerea oraşului, învârtind afaceri grase pe banii contribuabililor, democraţii se dau acum de ceasul morţii. Sunt ultimele zvârcoliri ale unui partid care ştie că pierde la sigur. Cel aruncat peste bord, Marcel Boloş, nu e un martir - doar un efect colateral al corupţiei generalizate. Barca se scufundă, şobolanii fug. Scapă cine poate!

*

Citeşte toate articolele lui Alexandru Seres pe blogul său de jurnalist

OPINIA LUI SERES

Fix de Ziua Pământului, Primăria a somat public RER, firma de salubritate a Oradiei, să facă lună şi bec Oradea - or else… Termen: 15 mai, taman în mijlocul campaniei electorale.

Acuma, Primăria ne crede ori cretini, ori naivi. Sigur, nimeni nu zice că, dacă nu e mulţumit de serviciile aduse, edilul-şef nu poate să dea cu RER-ul de pământ. Dar să aduni presa cu arcanul şi să baţi în lung şi-n lat oraşul, să constaţi că e mizerie şi apoi să dai ultimatum gunoierilor, sunt nişte gesturi atât de ostentative încât s-ar prinde şi ultimul bou despre ce e vorba.

De râsul curcii e şi somaţia publică adresată RER şi trimisă, grijuliu, presei. Primarul e subit alarmat de lipsa de curăţenie în oraş şi constată că şi populaţia e nemulţumită! Aşa, din senin. Nu tu avertismente, nu tu arătat cu degetul în prealabil. Direct la beregată! Şi public, aşa, ca să se ştie…

Nu, nu e campanie! Şi, ca şi cum n-ar fi destul de limpede, primarul o spune apăsat: “Acţiunile organizate nu sunt de natură electorală”. Nu sunt? Nu, dom’le! Nu şi basta…

*

DOWNLOAD: somatie-221042008

OPINIA LUI SERES

Dacă nu revenea asupra articolului său de săptămâna trecută, “Manipularea lui Bolojan”, poate nu m-aş fi decis nici eu să scriu despre Florin Budea. Însă a făcut-o, stârnit de cele 50 de comentarii de pe site-ul Bihoreanului, majoritatea negative la adresa sa. Şi a făcut-o într-un mod atât de jalnic, încât, în pofida simpatiei pe care o am pentru el, am simţit nevoia să încerc să pun lucrurile la punct.

Florin Budea, cel căruia comisia mass-media pentru Premiile de Excelenţă ale Oradiei (al cărei preşedinte am fost în 2007), i-a acordat distincţia de jurnalist al anului, comite cel puţin o gravă eroare de judecată (căci nu pot să-l bănuiesc, ca alţii, de scriere la comandă)  în privinţa celor afirmate de Ilie Bolojan despre Oradea.

Bolojan a spus, citind/citând revista Biz, că Oradea a rămas în urma unor oraşe din vestul României, precum Aradul sau Clujul, din punctul de vedere al dezvoltării (Budea, citându-l pe Bolojan: “”Oradea este un oraş care a pierdut competiţia cu municipiile învecinate”). Acest lucru nu contrazice nicidecum ceea ce scrie în Biz, că Oradea este printre primele 10 oraşe ale României, argument pe care Budea îl foloseşte pentru a-l desfiinţa pe “manipulatorul” Bolojan. Oradea este în coada listei, deci în urma oraşelor amintite!

Articolul lui Budea, cu sau fără intenţie, manipulează cititorii. Ideea că Bolojan induce în eroare opinia publică, trunchiind articolul din Biz, este complet falsă, lucru care se poate constata simplu, citind cu atenţie chiar articolul lui Florin.

*

Citeşte articolele mele la : Alexandru Seres - blog de jurnalist

OPINIA LUI SERES 

Oricine om de bună credinţă s-a putut convinge până acum, cu vârf şi îndesat, de nemernicia unora dintre aleşii neamului, fie că aceştia sunt parlamentari, consilieri locali sau judeţeni. Opinia publică, defavorabilă în general tagmei politicienilor, condamnă actele lor egoiste, săvârşite aproape exclusiv în propriul interes, ignorând aproape în totalitate interesele populaţiei. Însă cu atât rămânem - cu oprobriul public şi, eventual, sancţionarea, odată la patru ani, a politicienilor lipsiţi de responsabilitate şi cod moral.

Se fură în România ca la drumul mare. Hoţiile se petrec sub nasul nostru, abia deghizate, sub forma hotărârilor de guvern, consiliu local ori judeţean. Justificările, abia schiţate, pentru jaful politicienesc, nu reuşesc să acopere evidenţa: taxele, impozitele, dările în general sunt astfel croite încât să jupoaie românul de rând, spre folosul “tagmei conducătorilor”.

Am o soluţie - cam năstruşnică, recunosc: la proxima legislatură, noul Parlament să dea o lege a presei, cu un singur articol, în care să se specifice că ziariştii au dreptul să terfelească, în orice mod doresc, politicienii. Adică să-i poată insulta, calomnia, înjura după bunul plac, fără ca ziariştii să poată fi traşi la răspundere în vreun fel. Mi se pare că e singura soluţie echitabilă la o stare de lucruri ce pare imuabilă. Politicienii vor fura în vecii vecilor, indiferent de legi, opinie publică, morală, cod etic etc. De ce n-am avea şi noi, reprezentanţii opiniei publice, dreptul legal să-i înjurăm?

Ei fură, noi îi facem de cacao. E corect?

*

Citeşte blogul lui ALEXANDRU SERES

OPINIA LUI SERES 

Am urmărit, oarecum amuzat, vânzoleala de pe scena politică locală din ultimele săptămâni. Partidele se dădeau de ceasul morţii să încheie tot soiul de alianţe, sperând să-şi conjuge forţele sleite, în efortul de a-şi asigura victoria în alegerile locale. La un moment dat, UDMR părea să fi bătut palma cu PNL şi PSD, strâns unite în lupta împotriva duşmanului comun, PD-L. Apoi în Consiliul Local totul s-a dat peste cap. Câţiva consilieri nărăvaşi n-au respectat dorinţa şefilor şi au votat după cum îi tăia capul - s-au mai bine zis după cum le dicta enteresul.

Cel mai bizar a fost comportamentul UDMR. Credeam că preşedintele Consiliului Judeţean e atotputernic în partid, însă m-am înşelat. Interesul său titanic pentru o alianţă cu PD-L-ul lui Filip s-a ciocnit de aisbergul împotrivirii unora dintre consilierii săi locali, care au făcut să eşueze alianţa, UDMR părând în final să joace la două capete.

Cel mai amuzant e faptul că partidele par convinse de importanţa acestor alianţe pentru alegerile locale. Ceea ce e doar parţial adevărat. Când e vorba de candidaţii pentru funcţia de primar, alianţele sunt aproape egale cu zero. La alegerile locale, contează tot mai puţin partidul, persoana candidatului fiind decisivă. Dacă electoratul îl consideră capabil, bun gospodar sau pur şi simplu simpatic, nu se mai uită aproape deloc din ce partid face parte sau cine îl sprijină. Aşa că alianţele mai pot influenţa cel mult situaţia viitorului Consiliu Local, în care sprijinul pentru primarul ales va fi hotărâtor pentru succesul iniţiativelor acestuia.

Astfel stând situaţia, efortul uriaş depus pentru încheierea unor alianţe, între partide uneori cu orientări cvasi-incompatibile, pare hilar.  Politica pe care o duc acestea a rămas la stadiul aceluiaşi politicianism lipsit de perspectivă, fiindcă nu ţine cont decât de propriul interes. În viitor, când e vorba de cursele locale, câştigători vor fi nu trăpaşii alianţelor conjuncturale, ci caii de rasă, care aleargă în interesul comunităţii.

*

Citeşte alte articole ale lui Alexandru Seres pe blogul Wordpress

Luni, în Consiliul local sună din nou adunarea. Se ţine prima şedinţă din această lună. Oare câte vor mai fi?

În mod normal, şedinţele Consiliului se ţin lunar, prin lege. Se pot convoca însă şi şedinţe extraordinare, de câte ori situaţia o cere. Situaţia - sau interesul personal. În lunile februarie şi martie, şedinţe s-au ţinut lanţ, unele dintre ele la doar două zile distanţă. Unde se grăbesc vajnicii noştri consilieri? Recuperează timpul pierdut în cei patru ani de mandat, în şedinţe leneşe, fără mare finalitate? Sau se cred în campanie electorală, vrând să le arate orădenilor că nu le toacă banii degeaba?

Nici una, nici alta. Dragii noştri consilieri, care au stat tolăniţi în fotoliile lor de şedinţă pe toată durata mandatului, nereuşind decât să mai mârâie din când în când la comenzile stăpânului Primăriei, s-au trezit subit din amorţeală şi au început să hămăie. Ba unii dintre ei latră de-a binelea şi sunt câţiva în stare să şi muşte.

Căci, fraţilor, e groasă rău: au uitat să-şi facă vara sanie şi s-au trezit în plină… primăvară. Cu alegerile pe cap. Treburile neglijate anii trecuţi se răzbună, cerându-şi cu urgenţă rezolvarea. Situaţia e de tot complicată iar ei îşi simt sfârşitul aproape. Orădenii nu-i mai vor. O simt cu toată fiinţa lor de consilieri. Aşadar se agită, iau viteză, fac câte două şedinţe pe săptămână. Se ceartă, se hârâie, se încaieră. Lupta e pe viaţă şi pe moarte. Iar în joc sun bani mulţi. Bani negri.  Pentru zile şi mai negre.

*

Citeşte alte articole ale lui Alexandru Seres pe blogul Wordpress

Continuă agitaţia în jurul denumirilor bilingve în Oradea. Cea mai recentă propunere a UDMR este ca podul Ferdinand din centrul oraşului să fie numit „Sfântul Ladislau”, după ce aceeaşi denumire a fost susţinută de Biro Rozalia şi pentru Piaţa Unirii.

Câtă justeţe este în această cerere? Deşi sunt îndreptăţiţi prin lege să beneficieze de denumiri bilingve, etnicii maghiari reprezintă totuşi mai puţin de 30% din populaţia Oradiei. Să ceri ca piaţa centrală şi principalul pod peste Crişul Repede să poarte numele unui rege maghiar e o pretenţie care nu se susţine. Mai mult, ea ar leza sensibilitatea naţională a locuitorilor de etnie română.

Maghiarii au desigur tot dreptul să ceară denumiri bilingve ale străzilor şi instituţiilor, conform legii, precum şi hotărârilor Consiliului Local. Este de asemenea normal ca unele străzi să poarte numele personalităţilor istorice sau culturale maghiare. Nu putem nega nici istoria Oradiei, legată timp îndelungat de destinul statului ungar, şi nici realităţile culturale ale oraşului, pe care şi-au pus amprenta personalităţi ca Ady Endre.

Dar nici nu e admisibil ca, prin pretenţii exagerate, să provocăm disensiuni de natură etnică. Raţiunea şi bunul-simţ ar trebui să fie principalele criterii şi în acest domeniu, nu raţiuni de ordin evident politic, amplificate de apropierea alegerilor locale.

*

Citeşte alte articole ale lui Alexandru Seres pe blogul Wordpress

Mâzgălirea pe pereţii caselor a vechilor denumiri ungureşti ale străzilor Oradiei e un act regretabil, care naşte suspiciuni şi resentimente. Dar catalogarea lor drept “denumiri ilegale”, de către reprezentanţii municipalităţii, e o exagerare ridicolă. Din moment ce nu sunt decât nişte inscripţii pe pereţi, ele pot fi cel mult acte de vandalism urban, simple graffiti-uri. Pretinsa lor ilegalitate nu are nicio bază legală.

Nu înseamnă că nu trebuie să condamnăm aceste gesturi. Sunt acte provocatoare, care ţintesc sentimentele majorităţii româneşti, chiar dacă putem presupune că sunt doar manifestări ale sentimentelor refulate ale minorităţii maghiare. E desigur vorba doar de o parte a acesteia, bănuiesc destul de redusă ca număr. Cei care au făcut aceste inscripţii au mintea uşor înfierbântată, iar gestul lor se alătură acţiunii tinerilor maghiari care au cerut ca Piaţa Unirii să fie rebotezată cu numele Sfântului Ladislau.

Dar de aici până la a considera drept “denumiri ilegale” nişte mâzgălituri, e cale lungă. Ilegale ar fi fost doar dacă s-ar fi confecţionat tăbliţe similare indicatoarelor oficiale ale denumirii străzilor. Ceea ce nu e cazul. Iar reprezentanţii municipalităţii ar trebui să aibă înţelepciunea să trateze cu mai multă moderaţie (dar nu fără fermitate) acest tip de manifestări, pentru a nu trezi reacţii şi mai violente.

 *

Citeşte alte articole ale lui Alexandru Seres pe blogul său.