PSD: Buna dimineata sau noapte buna?
Miron Beteg
Jean Paul Sartre şi-a scris „Fiinţă şi neant” într-o cafenea pariziană, câteva luni în şir, aşezându-se la aceeaşi masă. Pentru că îi era frig, purta o haină de blană artificială scurtă, căpătată, pare-se, de la o prostituată. Haina era de un roz (roz!) oribil, care îl oripila până şi p
e patronul cafenelei. De acest Sartre, îmbrăcat într-un roz turbat, scriind un tratat de filozofie pe care istoria filosofiei nu-l poate lăsa deoparte şi făcând politică de stânga, lăudând Uniunea Sovietică fără să aibă habar ce înseamnă de fapt ţara sovietelor, nemulţumit de gustul cafelei, dar protestând violent împotriva „burghejilor”, îmi aminteşte, de câte ori îl văd sau îl aud, Mircea Geoană. Îl prinde atât de mult politica de stânga pe cât l-ar aranja rozul unui sacou ideologic ori pantofii cu toc cui. Nici măcar nu treci pe lângă „înlocuitori”, dar practici din greu erzaţul de stânga.
Jean-Paul Sartre
Din reflex, când ceva scârţâie în ţara asta, privirile ne sunt atrase de Guvern ori, datorită unei hiperactivităţi aproape patologice, de preşedintele Băsescu. Nu putem avea o ţară normală fără o opoziţie normală. Nu poţi sta liniştit condus fiind de un guvern de dreapta (chestie, oricum, teoretică) fără să ştii că ai, pe eşichierul politic, şi o stângă inteligentă. Autentică. Nedelicată. Care să ştie ce vrea. România se află, în acest moment, într-un blocaj politic mai cu seamă din vina PSD. Un PSD moale, fără coloană vertebrală, fără ideologie. Un PSD mereu absent din Parlament, un PSD mereu dispus la negocieri şi înţelegeri subterane. Niciodată dispus să lupte. Doar glumiţe legislative şi oferte de participare la guvernare. Când ştii că nimeni nu ţi se opune serios, îţi permiţi totul. Dovadă comportamentul Guvernului, mărturie – tupeul preşedintelui.
La ultimul congres, PSD putea face două gafe: să se transforme în partid comunist ori să-l aleagă pe Mircea Geoană în frunte. Să se sinucidă violent sau să se sinucidă lent. Inconştienţi, social democraţii au ales a doua variantă. Au ales să moară, ca partid, încet şi în chinuri. Fără să ştie că decât o groază fără sfârşit, mai bine un sfârşit groaznic. Cu doar câteva luni înainte de alegeri, Geoană vorbeşte de necesitatea alegerilor anticipate, de draga lui ţărişoară (aţi remarcat de câte ori zice „mă, oameni buni”?) şi de imaginea noastră în Europa. De parcă ar fi la o masă de joc şi a aşteptat momentul în care potul a ajuns imens. Dar cu chintă spartă poţi câştiga doar la cacealma. Şi mă îndoiesc că Uniunea Europeană e atât de neexperimentată încât, având toţi aşii în mână, să se lase păcălită de nişte jucători proşti, fără cărţi, chiar dacă se laudă că joacă poker de două mii de ani pe aceste meleaguri.
Revenirea în prim-plan a „vechilor” pesedişti, pe care mulţi o văd ca o restauraţie, ca pe o întoarcere la trecut, ca pe un soi de înmormântare a stângii, nu e decât reflexul normal al unui partid care s-a trezit că nu mai are nimic: nici lider autentic, nici structuri teritoriale necariate, nici ideologie. Că flanează politic. Întărirea PSD şi limpezirea lui ideologică n-ar face decât să întărească şi să limpezească şi dreapta românească. Cu toate astea, după întoarcerea lui Năstase şi revenirea lui Mitrea tot nu ştiu cum să spun: bună dimineaţa, ori noapte bună PSD?
(Jurnal bihorean, 15 februarie 2008)
Februarie 20th, 2008 at 6:52 am
Pentru Urania, care a pus un comentariu: Mii de scuze! Am sters din greseala comentariul tau (tastatura, fir-ar…). Revino.
Februarie 21st, 2008 at 2:42 pm
Păi aşa e cu libertatea de exprimare: trebuie ucisă din faşă! E prea frustrant să repet ce am scris, aşa că o să mă opresc la felicitări. De data asta.