KAISER CHIEFS – Yours Truly, Angry Mob (2007)
Gabi Burllău
Cel de-al doilea album al formaţiei britanice Kaiser Chiefs reuşeşte să nu dezamăgească, însă nici nu aduce nimic surprinzător în plan muzical. De fapt, cel mai important aspect pe acest disc e vocea lui Ricky Wilson care sună excelent şi reuşeşte să facă din nişte piese cam banale adevărate minuni.
După ce au debutat fulminant în 2005 cu “Employment”, era de aşteptat o continuare cel puţin la fel de spectaculoasă, mai ales că grupul se părea că are potenţial. “Yours Truly, Angry Mob” are 12 piese în purul stil pop britanic, un melanj de anii ’70 şi ’80, cam prea conservator pentru o muzică rock. Prima piesă, “Ruby” e ceea ce s-ar putea numi hitul discului, în rest fiind vorba de piese melodioase, e drept, însă neinspirate, pline de clişee, salvate, după cum spuneam, doar de vocea lui Ricky Wilson. Altfel, putem vorbi de o muzică foarte potrivită la radio, care asigură un fond sonor antrenant pentru activităţile zilnice. Cei de la Kaiser Chiefs puteau să facă o modă, erau suficient de retro încît să fie interesanţi, dar cînd te încurci în propriile maniere nu mai iese nimic. O fi de vină şi asocierea cu Universal/Polydor Records, e evident că degeaba te pretinzi independent şi alternativ cînd ai contracte parafate şi semnate cu mogulii industriei muzicale. Sigur, sînt cazuri şi mai celebre, uitaţi-vă la R.E.M., care au ajuns un fel de copie a ceea ce au fost acum 15 ani.
In fine, e bine să deschizi ochii, înainte de-a deschide punga, cînd vrei să ai parte de artă fără compromisuri.