Neantul şi masturbarea
Florin Ardelean
Încerc să-mi fac curaj, să mă urnesc din lâncezeala duminicala (adipoasă şi rumegătoare). Secţiile de votare s-au deschis la orele 7. Cetăţenii cu instinct matinal, verde şi patriot, şi-au exprimat deja, în deplină cunoştinţă de cauză, opţiunea. Şi-au ales reprezentanţii dorinţelor civice pentru următorii 4 ani. Toată dimineaţa, am tras de timp. Cu destulă laşitate m-am refugiat în bucătărie, am făcut mâncăruri fel de fel şi am lins o bere. Scorpions cântă la calculator, afară, cerul dă să se limpezească, temperaturile cresc disconfortant, mai nimeni pe stradă, doar maşini înţepenite, în parcarea neterminată. Dănuţ, băiatul meu de 15 ani, înfulecă spaghetele cu şuncă, smântână şi caşcaval. În ce-l priveşte, laşitatea mea a fost binevenită.
Aş avea motive să stau acasă, să aştept să termine de fiert pilaful de orez, apoi să mănânc pulpele de pui şi să somnolez, fără nici cel mai mic gând. Campania electorală m-a extenuat. Nu neapărat mental. Este însă obositor să stai, mai în fiecare seară, de vorbă cu inşi detestabili, clone ale unor rataţi în proiect. Noroc cu câte unul, amuzant la modul imbecil, ori cu un altul, remarcabil de expresiv în prostia naturală pe care o prezintă cu o dezinvoltură de manechin. Prefer un prost unui nătâng, la orice oră. Binele public pare un banc sec, iar lipsa de aderenţă a candidaţilor la gramatica limbii române este o caracteristică genuină, un brand care observ că iradiază dinspre local, înspre naţional. Cei cu şanse de reuşită la aceste alegeri fac parte dintr-o infinită colecţie de suspecţi, de indivizi cu chemare de-a înşela, de-a vâna iluzii şi de-a ultragia buna aşteptare. Ce să creditez? Pe acel autodeclarat salvator al urbei, un fel de Robin Hood pitit în epiderma excoriată a unui caporal de schimb, gata să facă ordine în corpul de gardă şi să ne înveţe, patru ani, cum se execută corect „dreapta-mprejur”? Sau mai bine pe cel ce are apucăturile drăgălaşe ale unei bone şi a cărui omenie ar fi mai nimerită în fruntea unei asociaţii a asistenţilor maternali? Aş avea şi opţiunea de-a trage un şut în fund votului etnic şi să debarc în Europa otova de poimâine, cu un secol înaintea poporului molcom, dar calificat la Euro, din care mă extrag. Doamna are veleităţile unei Lolita, surprinsă făcând sex oral cu ursuleţul de pluş, iar domnul de la judeţ este dovada supraponderală a faptului că şcoală şi cartea sunt naşpa.
Cu destul timp în urmă, din cu totul alte motivaţii, un filosof francez constata că mergem spre neant, indiferent de alegerea pe care o facem, la un moment dat. În fiecare clipă, suntem asediaţi de alternativele care ne îmbie să le transformăm din potenţialitate în act. Gestul, de cele mai multe ori inconştient şi necalculat, prin care efectuăm decizia este un carnagiu. Infinitatea de alternative moare instantaneu, aşteptând momentul unei alte opţiuni. Chiar şi posibilitatea aleasă are o soartă tragică: prin chiar voinţa de-a alege, posibilitatea însăşi se volatilizează, devenind realitate. Cam aşa se juca Sartre cu libertatea fiinţei şi neantului, condamnându-ne la o existenţă mereu aflată pe buza nimicului.
M-am decis! Mă îmbrac şi păşesc. Spre neant… Mă duc să-i trag un vot, de să nu se vadă candidat cu candidat. Am citit un studiu care spune, pe bază de dovezi ştiinţifice irefutabile, că masturbarea nu dăunează grav sănătăţii. Precum ţigara, domnule Seres!
*
Citeşte articolele lui Florin Ardelean şi pe blogul lui Alexandru Seres