Incidentul şi urnele
Florin Ardelean
Am crezut dintotdeauna că prea multă informaţie nu doar că zăpăceşte, dar predispune la prostie. Nu putem, astăzi, procesa corect şi fiabil cantitatea imensă de ştiri pe care imperiile media le oferă spre consum instant. Gândim tot mai puţin. Dar asta nu este totul. Cu mult mai grav decât diminuţia gândului este procesul de extincţie a discernământului. Nu mai avem zăbava nuanţei, nimic nu mai durează dincolo de o clipă, totul se risipeşte zglobiu în insignifianţa „evenimentului”. Prăsim deşertăciunea…
Incidentul despre care vreau să scriu s-a petrecut în seara zilei de vineri, într-un studio de la Realitatea TV. Trei oameni ce aveau de spus lucruri interesante, dar mai ales adevărate, despre Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, fuseseră invitaţi de Răzvan Dumitrescu pentru o discuţie nu neapărat encomiastică, în prealabil spray-ată cu esenţă de scorţişoară. Totul decurgea bine, eram fericit că aveam „la ce mă uita” într-o Vinerea Mare manelizată de retoricile unui creştinism făţarnic. Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu şi Emil Hurezeanu povesteau, cugetau şi mai ales vorbeau cu aplicaţie despre un cuplu care a marcat de la distanţă, dar pregnant, inteligenţa comunistoidă valahă - „Monicii”, cum îi numea, la un moment dat, Paul Goma, cu un oarecare sarcasm drăgăstos (scuzaţi oximoronul!). Urnele funerare ale celor doi tocmai sosiseră dintr-un exil memorabil.
Când totul părea la locul lui, când inteligenţa lucrativă a lui Hurezeanu confia cu raţionalitatea analitică a lui Liiceanu şi cu profunzimile ingenue ale lui Dan C. Mihăilescu, s-a produs catastrofa. Astăzi, Apocalipsa a luat straie cotidiane şi se numeşte cât se poate de… civic - breaking news! Dintr-o dată vraja s-a destrămat, iar imaginea uşor iconizată a celor doi, deveniţi cenuşă, a fost ştearsă de un bădăran politic - unul dintre cei prea mulţi şi fericiţi care-şi fac veacul pe Dâmboviţa. Candidatura lui Sorin Oprescu la primăria Capitalei fusese acceptată de către Curtea de Apel, după ce BEM îl descalificase, pe motivul, deplin întemeiat, al superficialităţii cu care îşi întocmise listele de aderenţi. O mică scenetă, cu intervenţia unui reporter special şi cu o declaraţie la cald a marelui învingător, un adevărat Mesia cu siglă levantină, a fost improvizată dexter de un producător TV capabil în orice context să transforme un strănut repetitiv într-o pandemie aviară sau un amor frugal consumat la boschet, într-un viol monstruos, cu efecte devastatoare asupra inconştientului colectiv. Hurezeanu a izbucnit! Liiceanu a preferat să atace prin învăluire, apreciind profesionalismul moderatorului, dar ofilind net mojicia postului tv. Mihăilescu s-a făcut că nu simte mirosul de ciorapi ce învăluise, mult prea brusc, studioul.
Un incident, veţi spune. Un biet episod nedorit, necuvenit, dar, pe de altă parte, ca redacţie de ştiri, Realitatea TV era, poate, obligată la o obrăznicie cu iz de sacrilegiu. Un politician cu alură de bragagiu de Obor era mai tare şi infinit mai actual decât două urne funerare. Scandalos, dar inevitabil. Insolenţa calificată la care am asistat, doar pe jumătate stupefiat, m-a făcut să înţeleg şi mai profund faptul că manipularea la care ne supune tubul catodic nu are conotaţiile unor minciuni bine ambalate. Atacul masiv al carcaselor umanoide din platou şi al urangutanilor din regiile de emisie au o ţintă temerară - discernământul nostru etic. Excitaţia face inutil gândul. Cred tot mai mult că Răstignirea a fost un gest ratat.
*
Citeşte articolele lui Florin Ardelean şi pe blogul lui Alexandru Seres