Insectar

Florin Ardelean
florin.ardelean@tvs.ro

De  ce nu are acces lumea modernă la tragedie, ci doar la dramoletă? Cred că dintr-un raport „aranjat” cu destinul. Personajele lui Eschil se află sub pecetea sorţii. Capacitatea lor de a negocia viaţa în raport cu moartea este zero. Conştiinţele deschise ale modernităţii au transferat miza, din sfera moralei în cea a logicii. Cu toţii ne rentabilizăm carierele. Înainte de a intra într-o anume situaţie, de a acţiona cu scop, ne punem la punct strategiile de ieşire. Altfel spus, nu ne jucăm viaţa pe o singură carte, ci căutăm să administrăm eficient eşecurile. Iată de ce, omul modern nu mai are aderenţă la tragic, ci eminamente la calcul.

Oracolul din Delfi a fost substituit cu mult mai folositorul consiliu de administraţie, iar eroul legendar cu pragmaticul funcţionar public. Corul antic s-a metamorfozat în galerie pentru o echipă de fotbal, iar actul sacrificial ca ofrandă adusă zeilor, a devenit, vai!, o mai mult sau mai puţin consistentă mită. Trăim, e verificat!, într-o lume sensibil mai sigură, câtă vreme progresele ştiinţei rivalizează cu performanţele unui Hercules, demult surclasat de  Sylvester Stallone. Totul, absolut totul se reduce la spectacol.

Nu-ţi poţi trăda condiţia modernă, cu atât mai puţin cea postmodernă. Ca atare, singurul mod în care te afirmi sau în care te compromiţi este acela de a alege tipul strategiei de ieşire. O poţi face în armonie cu moda zilei – prin scandal, ca un erou pe dos! Dimpotrivă, alegând să fii antieroul zilelor noastre – să dai credit tăcerii, discreţiei, plecării amărâte, pe vârfuri. Alexandru Seres a refuzat, mai zilele trecute, să fie un erou clamoros, un Achile de coloratură, o Fedra sedusă şi abandonată. El nu este un personaj racinian, ci un biet orădean depresiv. Plecarea de la Jurnal bihorean s-a consumat clandestin, ca şi când aulicul investitor austriac ar fi concediat portarul sau secretara, pe motiv că noile silicoane ale curvei de lux nu se asortează cu buricul. În calitate de (fost) colaborator extern al cotidianului, nu cunosc raţiunile şi nici culisele care stau la temeiul unei decizii ce a făcut valuri doar printre breslaşi (unele chicotite – la Bihoreanul, altele nostalgic-resentimentare, din partea editorialistului autodidact-docent de la Realitatea bihoreană, în sfârşit, cele cu totul stranii, dar cu atât mai de aplaudat din partea lui Horia Trifa). Am o certitudine, în schimb – trustul Inform Media va afla, pe propria piele, semnificaţia parabolei carpatine, cea cu tăierea crăcii de sub propriile copite (sau, în antiteză, faptul că facerea de rău nu este, mai niciodată, dragoste de mamă).

Alexandru Seres a ales să nu se lamenteze, să nu invoce dreptul de a face recurs la virginala justiţie românească, în speranţa unei dreptăţi, post factum, şi-a unei sume în cont. Dimpotrivă, e demn şi lefter. Incredibil, după 18 ani de jurnalism (nu neapărat a doua ipostază şochează, ci prima…)! A plecat - adio şi n-am cuvinte! -, mâhnit, dar integru. O victimă? Nu, nu cred, doar un organ vital al presi locale rejectat de un trust pentru care a face jurnalism este exclusiv un biznis. În locul ziariştilor de vocaţie au rămas tot mai multe clone de uzaj.

După 18 ani de rătăciri, Ulise a ajuns la sine. Singur, la dispoziţia propriei nevroze. Imperiul i-a dat o mână de ajutor, echivalentul perfect al unui picior în fund.  Astăzi, doar învinşii merită a fi admiraţi.

PS. Este primul meu „Insectar” virtual. Intru astfel într-o sferă despre care cred că este deja mai murdară decât lumea reală.

This entry was posted on Duminică, Martie 23rd, 2008 at 12:47 pm and is filed under Insectar. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.