Doliu

Nicolae Dobrin, cunoscut şi ca Gâscanul (n. 26 august 1947, Piteşti - m. 26 octombrie 2007, Piteşti), a fost un fotbalist şi antrenor român de fotbal. Debutând în echipa naţională la 16 ani, la 1 iunie 1966, cu ocazia meciului RFG - România (1-0), Nicolae Dobrin a fost şi este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi compleţi fotbalişti români ai tuturor timpurilor. Dobrin a jucat pentru echipa naţională de 48 de ori, marcând de şase ori. Ultima partidă la echipa naţională a fost cu ocazia meciului România - RDG, care a avut loc pe 2 aprilie 1980. Nicolae Dobrin a fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 şi 1971.

A evoluat aproape întreaga sa carieră pentru echipa FC Argeş Piteşti, cu care a câştigat două titluri de campion naţional, în 1972 şi 1979. S-a calificat, împreună cu echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de fotbal din 1970, unde nu a jucat niciun minut, datorită unui conflict cu antrenorul Angelo Niculescu.

A murit după o lungă luptă cu cancerul la plămâni în dimineaţa zilei de 26 octombrie, la Spitalul Judeţean din Piteşti.

Luciano Pavarotti (n. 12 octombrie 1935, Modena - d. 6 septembrie 2007, Modena) este un celebru tenor contemporan. Legendă a muzicii de operă, Pavarotti este singurul cantaret de opera care a vandut mai mult de 100 de milioane de inregistrari.
S-a născut la Modena, în nordul Italiei, pe 12 octombrie 1935. În copilarie a făcut mult sport, fiind şi astăzi pasionat de fotbal, tenis si călărie. A debutat pe scena sălii de opera din Reggio Emilia, pe 29 aprilie 1961, cu aria lui Rodolfo din “La Boema” de Puccini. Pavarotti are patru fete, trei din prima căsătorie cu Adua şi o fată impreuna cu actuala sa soţie Nicoletta Mantovani. A decedat pe data de 6 septembrie 2007 in urma unui cancer la pancreas. In luna iulie fusese supus unei interventii chirurgicale., anuntau miercuri postul de televiziune Sky TG24, citat de AFP.
El a fost internat pe data de 8 august, intr-o clinica din Modena, in nordul tarii, din cauza unei “stari febrile”, iar la 25 august a fost externat si si-a continuat perioada de convalescenta acasa.
Cantaretul de opera nu a mai aparut in public dupa operatia sa din 2006. La inceputul acestei veri, in timpul unei ceremonii muzicale oferita in onoarea sa, pe insula Ischia, in apropiere de Napoli, sotia sa a declarat ca tenorul se simte bine si ca pregateste un disc.
Pavarotti a cantat ultima data la Metropolitan Opera din New York, pe 13 martie 2004. Atunci a fost aplaudat timp de 12 minute pentru rolul Mario Cavaradossi din “Tosca” de Giacomo Puccini.
Avea patru fete, trei din prima casatorie cu Adua si o fata impreuna cu actuala sotie, Nicoletta Mantovani.

Stephen Robert Irwin (n.22 februarie 1962 – d. 4 septembrie 2006) a devenit cunoscut datorită documentarelor sale de pe Discovery (”The Crocodile Hunter”) şi a filmelor artistice în care a jucat. Acesta încetat din viaţă în nordul Australiei, într-un accident subacvatic. În dimineaţa de luni, 4 septembrie 2006, a fost înţepat în piept de o pisică de mare; Stephen Irwin se afla în largul portului Douglas, la nord de Cairns Australia, unde lucra la un documentar despre lumea submarină. Steven Irwin este cunoscut drept un entuziast al faunei sălbatice.
Sursa sa de inspiraţie a fost tatăl său Bob, un expert în animale salbatice specializat în herpetologie. Mama sa, Lyn Irwin, a lucrat toată viaţa pentru reintegrarea animalelor în natură. După ce s-au mutat în Qweensland, Bob şi Lyn au fondat “Reptile and Fauna Park”, unde spre deosebire de alţi copii, Steve a trăit fericit printre şerpi, crocodili şi varani. La vârsta de doar şase ani, când alţi puşti mergeau la şcoală, Steve primea cadou un piton de trei metri lungime - şi a fost dragoste la mrima vedere. Când a împlinit nouă ani, a prins primul crocodil, sub supravegherea strictă a tatălui său. Imediat după ce a absolvit liceul, a purces la salvarea şi strămutarea crocodililor din provincia North Queensland, unde erau prost văzuţi de localnici şi în consecinţă exterminaţi fără milă. După cinci ani de muncă dedicată şi asiduă, Steve a devenit voluntar pentru programul guvernamental “East Coast’s Crocodile Management”.
Parcul a continuat să fie o afacere de familie până în anul 1992, când Stive îl preia integral, rebotezându-l “Australia Zoo”, transformatând afacerea într-o mişcare pentru salvarea faunei sălbatice din Australia. În acelaşi an, apare în primul său show de televiziune,înconjurat de şerpi, păienjeni şi scorpioni. Steve şi soţia sa, Terri Irwin (Raines) , de origine americană, au devenit cunoscuţi în toată lumea cu emisiuni despre viaţa animalelor sălbatice şi în special a crocodililor. Montajul scenelor în care Steve şi soţia sa prind crocodili în luna de miere devine primul episod din serialul “Crocodile Hunter”, difuzat până în prezent, în 122 de ţări şi vizionat de peste 200 de milioane de telespecatori. Sub conducerea exuberantă a lui Steve,iau naştere şi activează fundaţia “Wildlife Warriors” şi “International Crocodile Rescue”, iar în cadrul Australia Zoo se deschid Animal Planet Crocoseum, aviarul Rainforest şi Templul Tigrilor.
În 2001, Steve apare pentru prima oară într-un film, fiind invitat de Eddie Murphy personal să se joace pe sine însuşi, în Doctor Doolittle 2, pentru ca un an mai târziu să apară într-o producţie inspirată în totalitate din viaţa sa: The Crocodile Hunter:Collision Course. Popularitatea lui Steve o întrece pe cea a oricărui australian. El a devenit o adevărată legendă a curajului, îmbinând curiozitatea ştiinţifică cu spiritul de aventură. Steve Irwin a devenit foarte repede o vedetă în Australia, unde îşi avea chiar propria grădină zoologică. Revista People l-a declarat pe Steve cea mai iubită personalitate a lumii.
Mai ales după ce a apărut în filmul lui John Stainon, “Vânătorul de crocodili”, în anul 2002, naturalistul atipic a ajuns o stea internaţională. Cu atât mai mult, cu cât în peliculă juca în propriul său rol.
Emisiunile sale televizate au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori, cuceriţi atât de neprevăzutul situaţiilor în care se punea, cât şi de umorul care îi însoţea permament aventurile în rândul celor care nu cuvântă.
Totuşi, Irwin a fost aspru criticat în 2004 pentru că ĩşi ţinea în braţe copilul său de numai cîteva luni, în timp ce hranea un crocodil la o gradină zoologică australiană.
El a mai fost criticat pentru că a deranjat balenele, focile şi pinguinii în timp ce filma în Antarctica.
Irwin a filmat 46 de documentare care au fost difuzate de postul TV Animal Planet, precum şi peste 20 de episoade din “The Crocodile Hunter Diaries”.
Steve a fost poate singurul om admirat în egală măsură de bătrâni şi copii, de muncitori şi directori, de bogaţi şi săraci, de preoţi şi infractori, de creştini, evrei şi musulmani.

Diana, Prinţesă de Wales (Diana Frances Mountbatten-Windsor, născută Spencer) (1 iulie 1961–31 august 1997) a fost prima soţie a Prinţului Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit. De la căsătoria din 1981 până la divorţul din 1996 a fost numită Her Royal Highness The Princess of Wales (Alteţa Sa Regală Prinţesa de Wales), iar după divorţ, Diana, Princess of Wales (Diana, Prinţesă de Wales).

La 1 iulie 1961, Diana Frances Spencer s-a născut la Park House, casa pe care părinţii săi au închiriat-o pe moşia de la Sandringham, Anglia, a reginei Elisabeta a II-a. În copilărie, i-a avut drept parteneri de joacă pe prinţul Andrew şi prinţul Edward, fiii mai mici ai reginei. După ce tatăl ei a dobândit titlul de Earl de Spencer în 1975, Diana a devenit cunoscută drept Lady Diana Spencer. După ce şi-a terminat studiile, Lady Diana a devenit educatoare la o grădiniţă dintr-o suburbie a Londrei.

În 1980, a început o relaţie amoroasă cu prinţul Charles, fiul cel mare al reginei Elisabeta. În februarie 1981, prinţul de Wales, în vârstă atunci de 33 de ani, şi-a anunţat logodna cu educatoarea în vârstă de 19 ani. Frumuseţea şi timiditatea Dianei au transformat-o imediat într-o senzaţie mediatică, iar la 29 iulie 1981, aproape un miliard de telespectatori din 74 de ţări au vizionat căsătoria acesteia cu moştenitorul tronului britanic. Cuplul s-a căsătorit într-o ceremonie fastuoasă la catedrala St. Paul. Primul lor fiu, prinţul William, s-a născut în 1982, iar cel de-al doilea, prinţul Henry, în 1984.

La scurt timp însă, relaţia cuplului de vis s-a răcit, o experienţă cu atât mai dureroasă cu cât s-a produs sub ochii omniprezenţi ai tabloidelor. Paparazzi au transformat-o pe Diana într-una dintre cele mai fotografiate femei din lume. În particular, ea a suferit de bulimie şi de depresie. În 1992, Diana şi Charles s-au despărţit în mod oficial. În august 1996, prinţul şi prinţesa au ajuns la o înţelegere cu privire la divorţ, după negocieri prelungite. În schimbul unei sume generoase şi a dreptului de a-şi păstra apartamentele de la Palatul Kensington, cât şi titlul de prinţesă de Wales, Diana a fost de acord să renunţe la titlul de “alteţă regală” şi la orice pretenţie viitoare privind tronul britanic.

În anii care au urmat divorţului, populara prinţesă părea aproape de a-şi îndeplini visul de a deveni o “regină a inimilor”. Ea şi-a menţinut statutul de persoană publică şi a continuat să promoveze numeroase acţiuni umanitare, spre exemplu, sprijinirea bolnavilor de SIDA şi campania împotriva minelor anti-personal. La sfârşitul anului 1996, a avut o relaţie cu milionarul egiptean Dodi Al Fayed, fiul proprietarului reţelei de magazine Harrods. Relaţia lor a devenit mai serioasă în 1997, iar în august, Diana a petrecut cu Dodi o vacanţă în Mediterana. Ca de obicei, paparazzi i-au urmărit îndeaproape. Un fotograf a primit din partea tabloidelor 3 milioane de dolari pentru o fotografie cu Diana şi Dodi sărutându-se pe yachtul lui Fayed.

La 30 august, Diana şi Dodi au zburat din Sardinia spre Paris. Diana intenţiona să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineaţa următoare, după ce va petrece o noapte la vila din Paris a lui Dodi. În acea seara, Diana şi Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi începând cu anul 1979. Paparazzi au apărut şi ei. Spre finalul cinei, Dodi i-a spus şoferului să ducă maşina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi. Henri Paul, bodyguard la hotelul Ritz urma să fie noul şofer. Acesta a fost de acord cu această însărcinare, deşi băuse şi luase şi anti-depresive, care nu trebuie amestecate cu alcool.

În timp ce se deplasau prin oraş, erau urmăriţi îndeaproape de paparazzi pe motociclete. La Place de la Concorde, Henri Paul a apăsat pedala de acceleraţie pentru a scăpa de presă. Când au ajuns la un tunel ce trecea pe sub Pont de l’Alma, şoferul conducea la o viteza estimată la 200 km/h, într-o zonă cu viteza restricţionată la 50 km/h. Paul a pierdut controlul maşinii în momentul în care au intrat în tunel, iar Mercedesul a ricoşat într-un zid şi s-a zdrobit literalmente de pilonii care susţineau partea superioară a tunelului.

Diana, încă în viaţă, însă cu răni grave la nivelul pieptului, a fost dusă la spitalul Pitié-Salpêtière, unde a avut un stop cardiac la câteva minute după ce a fost adusă. Chirurgii nu au reuşit să o resusciteze, iar la ora 3 dimineaţa i-a fost stabilit decesul. Diana era în vârstă de 36 de ani. Moartea tragică a prinţesei Diana a provocat o răbufnire de sentimente naţionale din partea britanicilor, nemaivăzută de la sărbătorirea finalului celui de-al doilea război mondial. Persoane îndoliate au adus peste două milioane de buchete de flori la palatele regale şi au stat la coadă peste 12 ore pentru a se semna în cartea de condoleanţe. Peste 3.500 de linii telefonice au fost deschise pentru donaţii într-un fond comemorativ, iar într-un an, fundaţia caritabilă constituită în memoria prinţesei Diana a adunat 133 de milioane de dolari, din care 48 de milioane de dolari au provenit din vânzarea discului lui Elton John Candle in the Wind 1997 şi 20 de milioane de dolari, din vânzarea unor suveniruri oficiale cu prinţesa de Wales.

După ce a fost criticată pentru că nu a împărtăşit durerea poporului britanic, familia regală a organizat înmormântarea Dianei ce a avut loc la catedrala Westminster în 6 septembrie. Sicriul Dianei a fost dus de la palatul Kensington Palace până la Westminster Abbey într-o caleaşcă trasă de cai. Aproximativ 1 milion de oameni au condus-o pe prinţesă pe ultimul său drum. Fiii Dianei, William, în vârstă de 15 ani şi Harry, în vârstă de 12 ani, însoţiţi de tatăl lor, prinţul Charles, de bunicul lor, prinţul Philip şi de unchiul lor Charles, earl de Spencer, au dus sicriul în ultima parte a ceremoniei.

După ceremonie, trupul neînsufleţit al Dianei a fost dus într-un dric la vechea moşie a familiei sale, situată în apropiere de Althorp. Într-o ceremonie privată, a fost îngropată pe o insuliţă, umbrită de arbori, situată în mijlocul unui mic lac şi aflată la adapost faţă de aparatele de fotografiat.

Florian Pittiş (n. 4 octombrie 1943, Bucureşti; d. 5 august 2007, Bucureşti) a fost un actor, interpret de muzică folk şi realizator de emisiuni radio din România.
A lucrat la Teatrul Municipal “Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Şerban sau Alexandru Tocilescu.

În domeniul muzical, s-a făcut cunoscut într-un trio cu Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru, iar mai târziu în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vladi Cnejevici, formaţia Pasărea Colibri, la care activează până în 2001 şi împreună cu care înregistrează câteva albume.

Semnează cronică muzicală în diverse publicaţii, iar după căderea regimului comunist devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-sef al postului de radio Radio3net.ro, ce emite exclusiv pe Internet. A adus o contribuţie notabilă în popularizarea muzicii pop-rock, prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei „Pittiş Show”.

În afara activităţii artistice, Pittiş a fost membru al Clubului Aristocratic al Rapidului, fiind susţinător al acestei echipe de fotbal.

La 30 iulie 2007, Pittiş a fost internat în stare gravă la Spitalul Oncologic Fundeni. Deşi familia a impus medicilor să nu dezvăluie amănunte despre situaţia pacientului, surse din anturajul său au declarat că acesta suferă de cancer la prostată.

Pe data de 5 august 2007, ora 15:15, actorul şi cântăreţul Florian Pittiş se stinge din viaţă.

Muzică

* În căutarea cuibului pierdut (1995);
* Ciripituri (1996);
* Cântece de bivuac (1998);

Teatru

Ca actor:

* “Antigona” de Sofocle (regia: Alexandru Tocilescu);
* “Bună seara, domnule Wilde” de Oscar Wilde (regia: Alexandru Bocăneţ)
* “Titanic Vals” de Tudor Muşatescu (regia: Toma Caragiu)
* “Iulius Cezar de W. Shakespeare (regia: Andrei Şerban)
* “Scoica de lemn” de Fănuş Neagu (regia: San Nasta)
* “Elisabeta I” de Paul Foster (regia: Liviu Ciulei)
* “Azilul de noapte” de Maxim Gorki regia: Liviu Ciulei
* “Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill regia: Liviu Ciulei)
* “Hamlet” de William Shakespeare regia: Alexandru Tocilescu

Ca regizor:

* “Cum se numeau cei patru Beatles” de Stephen Poljakoff;
* “Câinele grădinarului de Lope de Vega;
* “Black and White de Keith Waterhouse si Willis Hall;
* “Meditaţiile Ritei de Willy Russel.

Cinema

* “Gioconda fără surîs” (1967, regia: Malvina Urşianu);
* “Adio, dragă Nela (1972, regia: Cornel Todea)”;
* “Veronica se întoarce” (1973, regia: Elisabeta Bostan);
* “Serenada pentru etajul XII (1976);
* “Mama” (1977).
* “Înnebunesc şi-mi pare rău (1992, regia: Ion Gostin);
* “Maşini” (Regele, versiunea în limba română) (2006)

Un om simplu, smerit, ca toţi călugării…
Prea Fericitul Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii OrtodoxeRomâne, a decedat luni la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 92 de ani. Sute de oameni s-au adunat la bisericile din toată ţara, să se roage pentru sufletul Patriarhului Teoctist.
Patriarhul Teoctist fusese internat la secţia de Urologie a Spitalului “Fundeni”, pentru efectuarea unei operaţii la prostată. Intervenţia chirurgicală în urma căreia inima patriarhului a cedat nu a fost una de urgenţă, ci o operaţie programată, spun medicii. Complicaţiile care au dus la deces la două ore şi jumătate după operaţie sunt puse pe seama vârstei înaintate a pacientului.
Mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, va asigura interimatul Patriarhiei, până la momentul alegerii unui nou patriarh.
Ziua funeraliilor Prea Fericitului Părinte a fost declarată zi de doliu naţional, iar trupul său a fost adus la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. A fost prezent la Mitropolie, pentru un omagiu adus Patriarhului, şi preşedintele Traian Băsescu care l-a decorat marţi, post-mortem, pe Patriarhul Teoctist cu cea mai înaltă distincţie, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Colan, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului a semnat decretul “în semn de adâncă preţuire pentru felul în care Patriarhul Teoctist şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii devotate a Bisericii OrtodoxeRomâne, a unităţii naţionale şi a idealului de apropiere prin dialog dintre toate Bisericile creştine”.
Preoţi, profesori, specialişti în teologie şi politicieni spun că decesul Prea Fericitului Părinte Teoctist este o mare pierdere pentru ortodoxism. Biroul Patriarhului a fost sigilat imediat după moartea Patriarhului Teoctist şi va fi desigilat marţi, când se va întruni Sinodul Permanent pentru a decide când şi unde va fi înmormântat, a declarat pentru NewsIn un înalt oficial al Bisericii Ortodoxe.
În cazul în care nu se va descoperi un testament în care Patriarhul să-şi fi exprimat dorinţa de a fi în înmormântat într-un loc anume - cel mai probabil la Popeşti Leordeni, localitate a cărei biserică a ctitorit-o, atunci decizia va aparţine Sinodului.
Potrivit sursei citate, capii Bisericii doresc o ceremonie cu mult fast, dat fiind faptul că este prima înmormântare a unui Patriarh după căderea comunismului şi că, înainte de 1989, patriarhii erau înmormântaţi discret. Biserica Ortodoxă vrea să invite la funeralii delegaţii ale tuturor bisericilor surori, pentru o ceremonie grandioasă.
Nunţiatura Apostolică în România a comunicat Papei Benedict al XVI-lea vestea morţii Patriarhului Teoctist, iar o delegaţie a Sfântului Scaun va participa la ceremonia de funeralii, se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei NewsIn, de însărcinatul cu afaceri, Monseniorul Mauro Lalli.

Biografia Patriarhului Teoctist - Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Părinte Teoctist Arăpaşu
Patriarhul Teoctist s-a născut pe 7 februarie 1915, în judeţul Botoşani. Pe numele de mirean Toader, el a fost al zecelea din cei 11 copii ai familiei Arăpaşu. Se alătură monahilor încă de la vârsta de 13 ani, iar 7 ani mai târziu, în 1935, a primit numele Teoctist, după ce a depus voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa-Neamţ. Teoctist a ocupat pe rând posturile de preot, ieromonah, eclesiarh, exarh al mănăstirilor, vicar administrativ şi arhimandrit în diferite lăcaşuri de cult din Moldova. În paralel a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, pe care a absolvit-o Magna Cum Laude, iar apoi pe cele ale Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi. În 1950 a fost ales - de către Sfântul sinod al BOR - episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul de Botoşăneanul. În anii următori, Teoctist şi-a continuat ascensiunea în ierarhia bisericească. El a fost pe rând Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei şi suplinitor pentru posturile de Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Transilvaniei şi de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Pe 9 noiembrie 1986, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în demnitatea de Patriarh şi instalat în funcţie 10 zile mai târziu. În 1999 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

Patriarhul Teoctist s-a distins prin efortul depus pentru susţinerea proiectelor privind reeditarea Bibliei de la Bucureşti (tipărită pentru prima dată în 1688) sau reconstruirea Catedralei Neamului.