Dan-Liviu Boeriu
dan.boeriu@gmail.com
Cred cu tărie în ideea că fiecare om e şi suma cărţilor pe care le-a citit. Şi nu neapărat pe cele pe care le-a parcurs din raţiuni de “palmares”, ci pe care le-a lăsat să-l pătrundă, să-i ghideze emoţiile, să-i modeleze judecata şi, drept urmare, să-l transforme involuntar şi iremediabil. Redau mai jos o sumară listă de 12 cărţi despre care cred că au avut o contribuţie decisivă în formarea - încă incompletă, fireşte - a mea. Am notat, pe scurt, motivele pentru care aceste cărţi m-au influenţat. Ordinea scrierilor e aleatorie, pentru că o ierarhie n-ar fi făcut decât să banalizeze nuanţele şi cromatismul fiecăreia dintre ele.
1. Gabriel Garcia Marquez - Dragostea în vremea holerei - pur şi simplu, cel mai frumos roman de dragoste pe care mi-a fost dat să-l citesc. M-a învăţat că sentimentul pur e singura metodă de prelungire a vieţii dincolo de concret.
2. Andrei Pleşu - Minima moralia - aşezarea în canon (fără a fi rigid!) a unui domeniu complex şi mereu supus relativizării de către contemporanii “descurcăreţi”: etica. Un manual al consecvenţei, al eleganţei şi al imperativului vieţii frumos trăite.
3. F.M. Dostoievski - Fraţii Karamazov - din punctul meu de vedere, reprezintă perfect conceptul de “roman total”, de carte în care fiecare cotlon al existenţei este căutat febril, analizat la sânge şi oferit spre privire cititorilor uimiţi de mereu prezenta senzaţie de autenticitate a întâmplărilor.
4. Thomas Mann - Muntele vrăjit - niciodată o aşezare a suferinzilor n-a fost mai plină de viaţă, de erudiţie şi de neprevăzut ca în sanatoriul din romanul lui Mann. Explozivul Settembrini, timidul Hans Castorp şi enigmatica Clavdia întregesc un portret al diversităţii existenţiale.
5. Ana Blandiana - Sertarul cu aplauze - unul dintre cele mai frumoase romane româneşti din a doua jumătate a secolului XX. Amestec extraordinar între disperare, tristeţe, optimism şi resemnare umilitoare în faţa monstruozităţii care a fost comunismul românesc.
6. Fernando Pessoa - Cartea neliniştirii - un jurnal care trece de la diagnostice dure la cea mai sumbră depresie în decurs de doar câteva pagini. O lecţie usturătoare a nevoii de a fi mereu sincer cu tine însuţi, chiar cu riscul smintirii.
7. H.-R. Patapievici - Politice - o acidă trecere în revistă a hibelor care au făcut din România o ţară a inactualităţilor, imediat după 1989. O radiografiere în tuşe groase a neajunsurilor care ne-au transformat în aplaudaci ai criminalilor.
8. Petre Ţuţea - 321 de vorbe memorabile - “Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate”, plus năduful amar (dar simpatic!) cu care Ţuţea recunoaşte, la aflarea rezultatelor primului vot liber din România postdecembristă, că a făcut temniţă pentru un popor de idioţi.
9. Gabriel Liiceanu - Apel către lichele - dacă ar fi fost adoptată ca document oficial în zilele incandescente ale lui ianuarie 1990, probabil că azi n-am mai fi avut o scenă politică năpădită de lichele îmbrăcate în apărători ipocriţi ai democraţiei.
10. Jose Saramago - Eseu despre orbire - o parabolă extraordinară despre puterea unui singur om în faţa surprizelor neplăcute ale lumii. Puterea de sacrificiu se transformă, astfel, în modalitatea prin care un destin banal devine un real mijloc de salvare.
11. Emil Cioran - Pe culmile disperării - fără niciun alt comentariu, cea mai elocventă punere în cuvânt a noţiunilor care, până la Cioran, păreau inefabile. Trăirea nedisimulată în oglindă şi notată urgent pe o bucată de hârtie.
12. Nikos Kazantzakis - Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorba - o carte a înţelepciunii fără erudiţie, a pledoariei pentru viaţă în cea mai pură expresie a ei. O invitaţie înspre lucrurile simple, care dau savoare oricărei zile ce începe fără nicio promisiune.
