Oaia vecinului
Dan-Liviu Boeriu
Dacă ar fi să mă iau după corul bocitoarelor de la televiziuni (dar n-o fac!), ar trebui să-mi pară foarte rău, dar ştiţi cum?, straşnic de rău!, pentru că cetăţeanul Becali George îşi petrece postul Paştelui îmbrăcat în dungi, în spatele gratiilor. Ar trebui, dacă tot suntem într-o perioadă a iertării şi a autocriticii, să empatizez cu sufletul său chinuit, cu păcatele sale mărunte, cu figura de arhanghel rătăcit printre intelectuali eretici, cu derapajele comportamentale ale dumisale. Şi, ca întregul tablou să aibă coerenţă, ar trebui să merg şi mai departe: să arăt cu degetul, într-o pornire gratuit-justiţiară, vinovatul pentru această nelegiuire. Băsescu. El şi numai el.
Ei bine, nu pot! Iertaţi-mi lipsa de omenie în pragul sărbătorilor, dar nu mă interesează deloc cetăţeanul Becali. Sau, probabil, mă interesează numai în măsura în care vreau să duc acest text la bun sfârşit. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt de o simplitate surprinzătoare pentru ţara în care orice băşină mai sonoră e motiv de suspiciune cu iz iudeo-masonic ori unguresc: un cetăţean, să-i spunem G.B., a sechestrat nişte persoane, pe care le acuză că i-ar fi furat maşina. Procuratura se autosesizează şi propune ca persoana respectivă să fie arestată preventiv. Judecătoria sectorului 1, Bucureşti, e de aceeaşi părere şi, drept urmare, făptuitorul ajunge după gratii o perioadă de timp. Atât!
Apărătorii democraţiei şi ai justiţiei curate, aduşi la televiziuni ca maimuţa pe plajă, s-au apucat să transforme o decizie simplă şi corectă în prilej de bâlci. În loc să recunoască deschis că un asemenea precedent e îmbucurător pentru speranţa că s-ar putea să avem şi noi o justiţie care chiar să funcţioneze, distinşii analişti şi jurnalişti au văzut ceea ce prostimii îi e inaccesibil, şi anume: 1) că operaţiunea e orchestrată de Băsescu pentru a deturna atenţia de la probleme penale ale familiei sale; 2) că, în comparaţie cu alţi infractori, G.B. a săvârşit un gest minor; 3) că, în raport cu înseşi faptele personajului în discuţie, această măruntă faptă putea rămâne nesancţionată. Prima idee, pe lângă faptul că e expresia aceleiaşi păcătoase teorii a conspiraţiilor de care părem a nu mai scăpa, a fost uşor demontată de Mircea Mihăieş într-un text din “Evenimentul zilei”, prin următorul argument: chiar de ar fi adevărată informaţia, cine obligă televiziunile să dea la o parte cazul Băsescu? De ce nu se continuă saga familiei sale? Le obligă cineva să difuzeze exclusiv Becali? A doua ipoteză de mai sus e absolut şocantă: dacă s-ar instituţionaliza o asemenea mostră de imbecilitate, ar însemna ca niciun om să nu fie vreodată arestat, pentru că oricând se găsesc inşi care au săvârşit fapte mai periculoase. A treia enormitate emisă de invitaţii la toc-şouri ar fi comică, dacă n-ar fi tristă. Sechestrarea de persoane, lipsirea de libertate săvârşită de o persoană fizică asupra alteia, în afara oricărei intervenţii a puterii de stat, tendinţa de a-ţi face dreptate singur sunt văzute de români ca atitudini fireşti, la ordinea zilei, dacă nu de-a binelea recomandabile şi lăudabile. De ce să mai aştepţi intervenţia forţelor de ordine, când poţi să-i căsăpeşti şi să-i ţii prizonieri olecuţă pe hoţi?
Dacă aş fi mai riguros juridiceşte, aş putea spune că ceea ce a făcut cetăţeanul Becali George e o formă de subminare a puterii de stat. Însă, deocamdată, am simţul ridicolului suficient de dezvoltat încât să-mi dau seama că o astfel de etichetă, deşi corectă în plan penal, ar stârni dezaprobarea ignară a celor cu mesajul “Free Gigi” pe piept. Aşa că, vorba unui apărător mai domol al latifundiarului, zic că nu mă risc. Şi mă duc şi eu cu gloata, gata să îmbrăţişez ideea că soarta lui Becali e decisă de cei care-l invidiază pentru mioarele dumisale. Oaia vecinului Becali e în pericol. Vă rog doar să staţi liniştiţi: mai are şi altele…