Fragmente
Dan-Liviu Boeriu
În România, există o categorie profesională căreia criza economică îi profită din plin: clasa politică. În sfârşit, bravii noştri guvernanţi au un alibi pe cât de serios, pe atât de incontestabil. Ştiţi de ce nu avem bani de pensii? Pentru că e criză! Ştiţi de ce se va alege praful din planul măreţ de a construi, în timp record, cei 1000 km de autostradă? Pentru că e criză! Ştiţi de ce nu ne mai interesează mărirea cu 50% a salariilor dascălilor? Pentru că e criză! Ştiţi de ce, vorba unui cântec drăguţ, vaca nu mai dă lapte şi nici găina ouşor? Din acelaşi motiv: e criză, dom’le! Nimeni nu se întreabă de ce aceste lucruri n-au fost realizate înainte ca această ciumă a capitalismului (rânjiţi, nu-i aşa, tovarăşe Iliescu…) să ne lovească, din moment ce singura explicaţie pentru eşecul tuturor proiectelor e pârdalnica criză economică… Guvernanţii s-au pitit în spatele celei mai comode scuze, oamenii de rând dau din umeri neputincioşi şi tac resemnaţi, ţara prosperă…
*
Campionul naţional al vorbelor dintr-o bucată este, indiscutabil, preşedintele Băsescu. Nu e puţin lucru să reuşeşti performanţa de a anihila, printr-un singur cuvânt, strădaniile unei întregi minorităţi etnice. Aflat la Budapesta, preşedintele a fost întrebat când se va putea vorbi, în România, despre autonomie teritorială. Răspunsul prompt şi percutant („Niciodată!”) a avut efectul unui trăsnet ivit din senin. Ca în fragmentul de mai sus, explicaţia lui Băsescu era uluitor de simplă: nu ne permite Constituţia. Atât şi nimic mai mult. Articolul invocat de preşedinte (art.152) este însă, din punct de vedere juridic, fără vreo eficienţă, pentru că instituie anumite limite ale revizuirii Constituţiei prezente (printre aceste limite figurând şi caracterul unitar şi indivizibil al statului). Ceea ce n-a menţionat preşedintele Băsescu este că oricare dintre prevederile nesusceptibile de revizuire în cadrul constituţional actual vor putea fi abrogate în momentul în care ne vom hotărî că vrem o nouă Constituţie. Pe scurt: noua Constituţie nu ne permite s-o modificăm pentru a obţine autonomie teritorială, însă nimic nu ne împiedică să ne dorim o Constituţie nou-nouţă, pe care s-o validăm prin referendum şi prin prevederile căreia blestemata indivizibilitate teritorială să devină un vis urât. Nu mă îndoiesc că preşedintele cunoaşte aceste lucruri, însă, în cazul dumnealui, nevoia virilă de a da cu pumnul în masă la o întâlnire oficială l-a obligat să recurgă la cel mai simplu argument: Constituţia. Cinstit din partea domniei sale ar fi fost să declare că, indiferent de hibele constituţionale (remediabile, de altfel), o autonomie teritorială a secuilor nu va putea fi înfăptuită pentru că, evident, n-ar trece niciodată testul obligatoriu al referendumului naţional şi nu pentru că actuala Constituţie se prevalează de absurdul art. 152. Ca să nu mai spun că acel „Niciodată!” mi-a dat fiori. Asemănători acelora pe care i-am resimţit aducându-mi aminte de celebrul „Nem, nem, soha!” al lui Wass Albert…
*
Madonna şi U2 nu mai vin să concerteze în România. În cazul lor, nu criza economică ori vreun alineat ghiduş al Constituţiei îi împiedică, şi nici, aşa cum s-a sugerat în presă, că n-ar dispune de stadioane suficient de încăpătoare pentru evenimente de o asemenea anvergură, ci lipsa sponsorilor. Nimeni nu vrea să-şi asume „riscul” de a se vedea cu biletele necumpărate, de parcă am vorbi despre vreun gurist proaspăt lansat pe care nu-l cunoaşte nimeni şi nu despre nume grele ale muzicii, ale căror bilete se vând în maximum jumătate de oră de la punerea lor în vânzare. Inapetenţa organizatorilor români pentru astfel de evenimente vine, probabil, din plictiseala de a se înhăma la un proiect care, conform standardelor impuse de entertainerii cu pricina, ar trebui să funcţioneze impecabil, cu o minuţiozitate perfectă. Refugierea în potenţial („Am fi putut şi noi!”) e mult mai odihnitoare decât realizarea acţiunii, ca să nu mai vorbim de faptul că, din punctul de vedere al satisfacţiei organizatorilor, efectul înlocuirii mentale a rateului cu posibilitatea înfăpturii proiectului iniţial e cam acelaşi. La drept vorbind, decât să cauţi s-o mulţumeşti pe Madonna, nu e mai uşor să organizezi un concert cu Sorinel Copilul de Aur la Căminul Cultural din Mizil?
Notă ulterioară, 20.02: Am aflat ieri (19.02) că, totuşi, Madonna vine în România pe 26 august. E grăitor, în schimb, faptul că negocierile cu staff-ul solistei au durat, în cazul nostru, mai mult de un an şi jumătate…