Decembrie 11th, 2007 by k_unu
După semnătura articolului “Consiliul Local Kombat”, postat la adresa http://blogjobs.romblog.ro/2007/12/05/consiliul-local-kombat-oradea/
încă din 5 decembrie, vă puteţi da seama că Bloguşoru’ de faţă a avut informaţii exacte privind consilierii locali care au înclinat balanţa alegrii lui Mihai Groza ca primar interimar al Oradiei în detrimentul Rozaliei Biro.
Kiss, kissitoarea mea
Posted in Uncategorized | No Comments »
Decembrie 11th, 2007 by k_unu
Un reporter de la Duna TV a mers în Secuime să facă un reportaj. L-a întrebat pe Janos din Miercurea Ciuc dacă la ei în localitate există antisemitism. Secuiul l-a privit mirat, şi-a mângâiat falnica mustaţă, după care a răspuns competent: ”Nu există antisemitism, dar ar trebui”. Aşa şi la Oradea. Dacă până acum n-a existat şovinism, fiindcă toţi făceau afaceri suspecte, indiferent de etnie, de-acum încolo s-ar putea să avem parte. Se duce o luptă dură pentru postul lăsat liber de Petru Filip
Continuare la adresa:
http://www.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/online/17946/685/
Posted in Uncategorized | No Comments »
Decembrie 10th, 2007 by k_unu
Mişu Bar demonstrează cum poate duce PSD-ul din Bihor de la umilinţa unui scor liliputan în alegerile europarlamentare la o struţo-cămilă politică menită să scoată pe tuşă PD-ul antipaticului Filip. Pentru a-i faulta pe pedişti, Bar şi camarila sa au dat mâna cu Fraţii penelişti şi cu echipa celui căruia i se spune misterios „Omu’ cu Kappa”. Aţi ghicit, e vorba tocmai de mahărul din piscul Judeţului, Kiss Alexandru, alintat Sanyi. Degeaba au vrut să-l sperie pediştii pe Mişu Brelocu’, turnându-i în ureche poveşti de groază despre coabitarea lor forţată cu patrioţii roş-alb-verzi ai marelui „Om cu Kappa”. Mişu Brelocu’ le-a râs în nas lui Ghilea, Seremi şi compania. „Ştiu, dar nu mă convingeţi!”, le-ar fi spus Mişu lui Gabi şi Fane, zâmbindu-le flegmatic. Păi cum era să voteze PSD-ul lui Bar tocmai cu „partidul de fete-fecioare”, pe care l-a înjurat de când se ştie?! Păi nu poate să voteze, chit că Groza e mult mai simpatic ca Filip!
Şi dacă la anu’ „Omu’ cu Kappa”, văzându-se cu saci-n căruţă, se suceşte iară şi-l lasă în ofsaid pe „omul cu care nu se poate discuta”, adicătelea pe Mişu? „Se prea poate”, răspunde Mişu. Şi atunci? „Şi-atunci cum să votez cu PD-ul?!?”
Ioan Mintenaş
Posted in Uncategorized | No Comments »
Decembrie 6th, 2007 by k_unu
Posted in Uncategorized | No Comments »
Decembrie 5th, 2007 by k_unu

De Ziua Naţională a României, Petru Filip şi Mihai Groza îşi făceau cruce iar Kiss Alexandru şi Biro Rozalia îşi făceau planuri….
Titlul de impact din Jurnalul bihorean de luni, «Război de stradă în CL», putea rămâne şi la articolele de impact de marţi şi miercuri, ca niciodată.Căci după ce-au făcut cârdăşie ani de zile la aruncat banii orădenilor pe pavaje chinezeşti, ghiveciuri exorbitante, fotbalişti second-leg şi, azi-mâine, pe tramvaie la preţ de Boeing-uri, onor consilierii locali au dezgropat securea războiului la mirosul ciolanului de primar interimar.Cu un talent de parcă merg zilnic la Arcadia, consilierii liberalo-pesedisto-udemerişti au jucat teatru de-au rămas pediştii mască la şedinţa de votare a urmaşului lui „Băi Petrică!”. Astfel, după o regie care ne face să ne întrebăm cine a sponsorizat deunăzi vizita la Oradea a lui Sergiu Nicolaescu, ştruţo-camarila PNL-PSD-UDMR şi-a trimis la şedinţă doar un husar ca să se consfinţească demisia lui Filip, iar apoi mustăciosul s-a evaporat şi el când să se aleagă şi primarul interimar.Toată tărăşenia asta ne-ar amuza dacă n-ar fi vorba de aleşii orădenilor şi de banii şi nervii noştri. Coreenii de la Samsung sunt îmbiaţi să investească la Debreţin iar noi în loc să facem lobby ne facem de pomină că n-avem primar…
Se ştia demult că Filip pleacă la Bruxelles, aşa că tridentul de mai sus ar fi avut timp destul pentru mezalianţe şi negocieri de culise, nu să facă Oradea de tot râsu-plânsu’
Sigur că nu se poate pune problema pedepsirii autorilor boicotului. Însă dacă tot primesc indemnizaţii de şedinţă aleşii orădenilor, ar trebui să primească şi penalizări când chiulesc de la adunările Consiliul Local. Că doar tocmai dumnealor au impus regula asta şi la FC Bihor.Silvia Sucitu şi Mintaş de îngheaţă Crişul
Eventual revedeti proorocirile facute pe marginea derby-ului Mihari Groza - Rozalia Biro pe blogul postat acum o saptamana:Aceiaşi Primărie cu altă pălărie
http://blogjobs.romblog.ro/2007/11/27/aceasi-primarie-cu-alta-palarie/
Posted in Uncategorized | 1 Comment »
Decembrie 3rd, 2007 by k_unu

Bine că ex-deţinutul Miron Cozma nu s-a întors în satul bihorean natal, Tria, ci s-a dus în braţe la bănăţeni, să se spele ei pe cap cu el.
E greu să te pui în locul celor de la Asociaţia Victimelor Mineriadelor, şi să te întrebi cum te simţi după ce tartorul masacrelor din Bucureşti începe să turuie ca un eliberator al naţiunii, tocmai de 1 Decembrie.
Dar la urma urmei, Cozma are dreptate, de ce să mai stea el în puşcărie iar Zâmbăreţul care i-a chemat pe mineri în Piaţa Universităţii să scrie liniştit pe bloguri din libertate. Ca să nu mai vorbim de ceilalţi co-organizatori cu epoleţi ai mineriadelor.
Acum, că s-a terminat saga graţierilor şi anulării graţierilor, cei mai îngrijoraţi ar trebui să fie Tudor Corneliu şi Gigi. Căci Cozma fierbe de nerăbdare să se arunce în politica naţionalistă. Şi puţini o să-i poată face faţă câtă vreme mânuieşte aşa de bine argumente literare precum cazmaua şi ranga.
Jalea Viului
Posted in Uncategorized | 1 Comment »
Decembrie 2nd, 2007 by k_unu

Peneliştii şi pediştii se gâlcevesc pe paradele militare de 1 Decmebrie - pe cine interesează? Hm, guvernul ne va înapoia taxa de primă înmatriculare, no asta da! Ironie sau nu, de Ziua Naţională cea mai bună veste ne-a dat-o un Kovacs, ce-i drept nu orice ürom Kovacs ci comisarul de mediu al UE. Dar ce să-i faci când Harley Davidson-ul politichiei dâmboviţene e mai preocupat să-şi umfle profitul la reprezentanţa sa Citroen decât să-i scutească pe românaşi de un bir hulit de toată Europa. Păcat că tătânea Iorgovan nu a lărgit în Constituţia semificaţia trădării de neam şi ţară. De ce? Fiindcă Laszlo Kovacs tocmai a zis clar că nu ţine scuza cu taxa de mediu pe maşinile importate la mâna a doua, explicând că un „second-hand” bine îngrijit şi utilat cu euro-filtre poate polua mai puţin decât un Ferrari proaspăt scos de pe linia de fabricaţie.Şi apoi, dacă Motoriceanu e aşa de preocupat de ecologie, de ce n-a impus taxă de primă înmatriculare şi pe camioanele second-hand de import? Că şi aşa avem noi destul camioane care afumă cu eşapamentul cât un întreg parc-auto.În fine, primul-amic al rompetrolistului Patriciu se dă de gol cel mai tare când pretinde că guvernul doar a vrut să se asigure că România nu devine halda de gunoi pentru rablele Europei. De parcă românaşul e fericit să-şi cumpere chilipiruri cu care să se-mpotmolească pe marginea drumului sau în service. Păi datoria Palatului Victoria nu e să se uite în straiţa românului ci să ne asigure nivelul de trai care să ne permită maşini măcar pe sfertul celor cu care îşi plimbă fundul aleşii neamului.
Călin, file din poveste
P.S. Uitaţi-vă bine când cumpăraţi un electrocasnic sau electronic, fiind bulinuţa verde cu „taxa de mediu” nu prea apare pe preţ decât la casa de marcat. Ca să nu mai spunem că se aplică şi TVA pe taxa de mediu, adică o dublă impunere cum nu mai găseşti nicăieri în lumea civilizată.
Posted in Uncategorized | No Comments »
Noiembrie 30th, 2007 by k_unu

Orice om are dreptul să meargă la orice spectacol crede de cuviinţă şi să se comporte cum îi vine bine câtă vreme nu îi stînjeneşte pe alţii. Însă când devii persoană publică, cu ieşiri în mass-media, trebuie să ştii că renunţi automat şi la protecţia anonimatului.Aceasta e, în esenţă, motivaţia publicării imaginilor de mai jos, primite după un spectacol mai mult decât de striptease, care a încins anul trecut un club orădean. După cum se poate întrezări în poză, domnişoara animatoare este expertă în sondaje de …partyd. Iar Vuşcan jr., vajnic reprezentant al junilor pesedişti bihoreni, imortalizează adânca procedură pe telefonul mobil, probabil ca să o pună la mapa de presă…În fine, acum, acuzându-l pe Bar că s-a blegit în sondaje, Vuşcan jr. cere întărirea partidului şi demisia actualei „locomotive” a PSD Bihor, încheindu-şi scrisoarea cu propoziţia (scuzaţi ruperea din context si asocierea involuntara cu pozele de mai sus): „Eu am decis să vă cer public acest lucru, asumându-mi deschis această poziţie!

Vuşcan-can şi Bali Vijelie
Scrisoare deschisă pentru demisia lui Bar poate fi lecturată la linkul de mai jos:
http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/cere-demisia-lui-bar/cn/news-20071129-05130524
Posted in Uncategorized | 7 Comments »
Noiembrie 30th, 2007 by k_unu

Politicienii ştiu bine vorba: prietenii prietenilor mei sunt prietenii mei. Sau şi mai bine pe cea cu duşmanii prietenilor…. Aşa încât mă fac prieten cu ateul până trec puntea spre tărâmul blogerilor binecuvântaţi de interesul fanilor. Pe scurt, despre ce e vorba:Pentru cei care nu ştiu, Ion Iliescu, revoluţionar-umanist în tinereţe şi miner-şef în adulteţe, a devenit bloger nostalgic la bătrâneţe. Iar în lista celor 14 tovarăşi de blog de pe www.ioniliescu.wordpress.com, aleşi pe sprânceană dar şi pe criterii de partid (vezi Adrian Ciubotaru, Adrian Năstase sau Ioan Mircea Paşcu) se află şi un link la Marketing_politic, alias Chinezu.eu.Î ntrebaţi-l pe Iliescu ce l-a atras la Chinezu, comentariile spumoase, video-urile bengoase sau o nostalgie onomastică faţă de fraţii comunişti de la Beijing… Şi, mai departe, întrebaţi-l pe Chinezu cum i-au ajuns în atenţie întrebările „De ce plătim Parlament Tricameral?” sau „Quo Vadims?”, de-a considerat că merită să le promoveze şi să includă şi „Primiţi cu bloguşoru?” pe lista lui, ce-i drept mai lungă, de recomandări pe blog-roll. Iar dacă nu v-aţi lămurit (că noi nu ne-am), iaca şi o scurtături spre blogurile incriminate (Vadiminutivele le aveti un pic mai jos):
http://blogjobs.romblog.ro/2007/11/26/de-ce-platim-parlament-tri-cameral/
Al dvs,
Primiţi cu bloguşoru’?
Posted in Uncategorized | 1 Comment »
Noiembrie 29th, 2007 by k_unu

La superofertă îi dedicăm lui Vadim două bloguri într-unul singur: adică primul şi ultimul. Fiindcă altele nu merită tribunaticul scăpat în Parlament de cămaşa de forţă sau de tricoul vărgat din motive politicianiste cu care nu ne mai pierdem vremea să le tocăm.Atenţie îndreptăm doar Vadimuţilor şi altor pui de Vadim care nu pricep tâlcul vorbei: două chestii urăsc cel mai tare-n lume, ungurii şi şovinismul! Chit că euro-alegerile indică fanii lui Vadim în maja de eroare a borcanelor cu marmeladă: ± 4 %Sigur, extremişti au fost şi vor mai fi încă. Dar absurdul extremismului e uşor de închipuit dacă ne-am gândi cum ar arăta o ţară alcătuită doar din extremişti, care ar trebui să aibă, la rândul ei, un procent de extremişti ai extremiştilor. Practic, o societate normală poate exista fără extremişti însă nu şi viţeversa.Acuma să nu ne cramponăm că extremismul s-ar fi născut în România.Franţujii şi nemţii se mai gâlcevesc în zona alsaco-lorenă, englejii şi irlandezii mai bagă câte un K1 în zona Belfastului iar catalanii şi bascii se contrează deseori de parcă-s în coridă.Aşa că denotă multă îngustime de orizont o raţiune de a trăi din a-l drăcui pe Attila sau a-l înjura de iştenemi pe Văsălie. A, şi să nu uităm de locotenentul clujean a lui Vadim, ştiţi care Ghiţă, a cărui platformă program se bazează pe ideea că dacă-i spui rromului ţigan s-au rezolvat toate problemele ţării…Dincolo de explicaţiile cu rudotel pe care Vadim le închipuie pentru votul slăbuţ luat de PRM la euro-alegeri, rămâne totuşi întrebarea: de ce a scăzut drastic extremismul de la penultimele alegeri încoace?Iar rezonul major nu poate fi decât unul. După deschiderea graniţelor au apucat o grămadă de românaşi să dea o raită prin Europa şi au îneles, lucrând pentru pită şi-o spaghetă în Italia sau Spania că nu Ardealul e cheia de boltă a lumii.Şi că nu România Mare, Ungaria lăţită sau Rusia lăbărţată asigură o viaţă mai bună şi protecţie împotriva teroriştilor din Asia Mică dar tare aprigă, ci o Europă Liberă.Partidul România Maro
Posted in Uncategorized | 2 Comments »