Au fost desemnaţi câştigătorii Ahoy.ro

Decembrie 22nd, 2007 by Bihoneanu

Azi am fost la birou pentru a încheia concursul de Crăciun de pe Ahoy.ro şi a rezolva toate formalităţile: de sunat câştigătorii, de trimis premiile etc. Iată comunicatul şi respectiv fericiţii câştigători:

Concursul “Cu Ahoy.ro şi Kauf.ro câştigi de Sărbători!” a ajuns la final azi 22.12.2007 iar Moşul a poposit în redacţia Ahoy desemnând trei câştigători dintre cei înscrişi la concurs.

Câştigătorii sunt:
- Alin Coandă
- Loredana Niculăit
- Camelia Dragomirescu

Sâmbătă la amiază, Moşul a poposit în redacţia Ahoy, a servit o ciocolată caldă să se mai încălzească niţel după ce de câteva zile colindă lumea în lung şi-n lat pe frigul de afară. Apoi am stat cu toţii la o discuţie cu el, lângă calorifer, şi ne-a spus că este bucuros că a găsit aşa de mulţi utilizatori cuminţi pe Ahoy.ro, cărora doreşte să le ureze Crăciun Fericit!

După acest moment, l-am pus în faţa laptopului pentru a extrage cei trei câştigători care au îndeplinit toate condiţiile concursului. Fiind aşa bătrân a avut nevoie de puţin ajutor în folosirea calculatorului, dar până la urmă totul a decurs bine. A ales bine, doar utilizatori cuminţi!

La plecare ne-a promis că va reveni şi la anul, când va aduce mai multe cadouri utilizatorilor Ahoy.ro. Dar până atunci atât Moşul cât şi noi cei din echipa Ahoy vă urăm Crăciun Fericit şi un an nou plin de împliniri şi sănătate.

La mulţi ani!
Echipa Ahoy

Cu această ocazie doresc să urez şi eu tuturor cititorilor Bihoneanu Crăciun Fericit şi multe împliniri în noul an. La mulţi ani!

Concurs cu premii pe Ahoy.ro

Noiembrie 27th, 2007 by Bihoneanu

Îmi face plăcere să postez acest articol sau anunţ despre concursul organizat pe Ahoy.ro pentru că am muncit la el, aşteptările mele şi ale colegilor sunt mari în ceea ce priveşte creşterea traficului dar mai ales a numărului de membri pe site.

Una peste alta cred că merită să te înscrii, strict din prisma premiilor dar şi siteul în sine are potenţial pentru amatorii de socializare. Pe toţi cei care s-au săturat de Hi5, Netlog etc s-au le-au “epuizat”, îi invit să arunce o privire pe Ahoy şi cine ştie poate vor câştiga unul din premii!

Iată şi regulamentul concursului:

Cu Ahoy.ro şi Kauf.ro câştigi de Sărbători!

Nu mai este mult până când Moşul va veni să-ţi lase un cadou sub brad. Şi pentru că tot în perioada asta Ahoy.ro împlineşte primul anişor de viaţă, avem încă un motiv în plus de sărbătoare. Şi vrem să sărbătoreşti alături de noi.
De aceea ne-am gândit să-i dăm o mână de ajutor Moşului şi să vă oferim trei cadouri chiar de Crăciun! (Citeşte regulamentul concursului aici).

Ce cadouri poţi câştiga?

Pentru că ai fost cuminte l-am convis pe Moşul să-ţi aducă următoarele cadouri*:
- Home Cinema
- Cameră foto digitală
- MP3 Player

Ce trebuie să faci ca să câştigi un cadou?

Tot ce trebuie să faci este să-ţi completezi profilul, să încarci cel puţin o poză de-a ta şi să inviţi 5 prieteni pe Ahoy. Atenţie aceştia trebuie să devină membri înregistraţi! De aceea, te sfătuim să inviţi mai mulţi prieteni ca să fii sigur că cel puţin 5 se vor înregistra.

Şi desigur, trebuie să fii la fel de cuminte ca până acum, să nu se supere Moşul. (Înscrie-te în concurs aici).

Cine câştigă cadourile?

Dar pentru că Ahoy nu poate lua locul Moşului şi să vă aducă la toţi cadouri, trebuie să extragem trei norocoşi care vor primi câte un cadou de la Ahoy sub bradul de Crăciun. Însă dacă-ţi completezi profilul, încarci o poză de-a ta şi inviţi 5 prieteni, ai toate şansele să fii unul dintre norocoşii câştigători!

Până când vei primi cadourile?

Concursul nostru începe pe 26.11.2007 şi se va încheia pe 22.12.2007, când vom extrage cei trei norocoşi. Câştigătorii vor fi contactaţi de noi, ca să ştim şi noi pe ce adresă şi când să le ducem cadourile, pentru că din păcate noi nu încăpem pe gaura cheii aşa cum intră Moşul neobservat.

* produsele din imagine sunt cu titlu informativ

Baftă la toţi!

Încă un material de PR…

Noiembrie 8th, 2007 by Bihoneanu

Reţeaua socială, Ahoy.ro, a atins pragul de 3.000 de membri înregistraţi. Ştiu, nu e mult, dar este un rezultat bun în comparaţie cu socializează.ro care a fost un balon supraumflat şi care s-a spart înainte de vreme. Colegii mei de la Ahoy merg pe ideea “tacem şi facem…”

Acest mic prag atins se datorează pozelor de la partyurile la care merg fotografii Ahoy în Oradea, Timişoara şi Cluj-Napoca… şi lista va creşte în viitor. Şi tocmai în jurul ideii de partyuri se încheagă mici comunităţi de prieteni. Trendul e bun, mai trebuie să lucrăm la viteză.

Pe de altă parte, siteul Start24.ro - un fel de director web, dar urmând o altă filozofie - are deja peste 260 de pagini, fiecare pe o temă dată. Aceste pagini pare-se că sunt bine indexate de Google întrucât mai tot traficul vine de acolo… exact scopul propus.

În încheiere un cuvânt şi despre Easygames.ro. Acesta se va relansa în curând, imediat după ce vom fi finalizat optimizările SEO! To be continued…

Romblog, mai puţin bleg

Noiembrie 7th, 2007 by Bihoneanu

Se pare că totuşi e cineva care gândeşte în Inform Media Digital (departamentul online al companiei) pentru că altfel nu se explică schimbarea la faţă, în bine, a serviciului de blog - Romblog.ro

Era şi timpul, pentru că motorul vechi de blog avea multe buguri dar puţine facilităţi, pe când cel nou aduce toată gama de facilităţi Wordpress.

Minusuri:

Update: diacriticele au fost remediate şi accesul la cele două bloguri. That was quick! Bravo!

Prima Conferinţă de Resurse Umane din Oradea!

Noiembrie 1st, 2007 by

Oradea, 22-23 Noiembrie 2007, Hotel Continental – Conferinţa Resursa Umană, Partener de succes:
* Resursa Umană este aceeaşi?
* Aşteptările angajaţilor sunt aceleaşi?
* Dar ale angajatorilor?
* Cum putem să reţinem angajaţii valoroşi?

Sunt doar unele dintre întrebările la care fiecare firmă caută răspunsuri. În cadrul Conferinţei vor răspunde acestor întrebări specialişti, practicieni din domeniu, din ţară şi din afara ţării.
Ce au în comun toţi aceşti specialişti? O bună cunoaştere a mediului economic românesc şi al contextului internaţional, dar şi a provocărilor pieţei forţei de muncă.

Câteva dintre temele care vor fi tratate în cadrul Conferinţei sunt:

* Resursa umană în context european- rezultatele unui sondaj efectuat în zonă,
* ROI-ul în activitatea de training,
* Procesul de evaluare ca instrument managerial,
* Reţinerea angajaţilor de valoare,
* CSR ca factor de motivare,
* Surse de finanţare ale proiectelor de Resurse Umane

şi multe altele.

Prezentatorii care au răspuns deja invitaţiei noastre sunt Cătălin Ionescu - preşedinte CODECS, Richard Abbey – director relaţii industriale CCHBC, Miguel Saralegui – manager Resurse Umane Tenaris Silcotub, Monica Vasilescu – director Resurse Umane ArvinMeritor, Lorena Stoica – director Fundaţia Carpatica România.

După cum vedeţi, practica este cea care va vorbi la această conferinţă!

Conferinţa este organizată de către Romarketing în colaborare cu AJOFM Bihor şi Casa Corpului Didactic Bihor şi beneficiază de sprijinul unor parteneri şi sponsori din firme de succes.

Înscrierea se face prin completarea formularului ataşat sau solicitând acest formular de la
Amalia Letia
PR Conferinţă RU – Partener de succes
Telefon 0752 104 033
amalia_letia@romarketing.ro

Înscrierile se fac până la data de 16 noiembrie 2007.

Google a dat note bune siteurilor mele

Octombrie 29th, 2007 by

În weekendul trecut, nenea Google a făcut o reactualizare a Page Rank-ului siteurilor din lume. Una generală, pentru toţi. Ei bine, nici siteurile de sub mână mea nu au fost ignorate, lucru care se vede prin PR relativ mare atins de acestea. Iată-le:

Iubimeu.ro de la PR=0 la PR=4
Sexzone.ro de la PR=0 la PR=3
Easygames.ro de la PR=3 la PR=4
Ahoy.ro de la PR=2 la PR=4
Start24.ro de la PR=0 la PR=3
Romarketing.ro de la PR=3 la PR=5
Toate astea mă gâdilă plăcut la grumaz că munca depusă din vară până acuma a dat roade. Toate măsurile de SEO luate (optimizare cuvinte, link popularity, URL-rewrite, cross-linking etc) au funcţionat întocmai cu previziunile mele.

Trebuie însă să recunosc că am avut şi surprize. Este ştiut că vârsta unui site e unul din criteriile de relevanţă luate în considerare de prea distinsul Google. Ei bine, Iubimeu, Sexzone sau Start24 au 6 luni primul, mai puţin restul şi totuşi au primit PR relativ mare.

Din asta am dedus că scorul bun luat la PRuri se datorează mai ales link popularity-ului şi cross-linkingului.

Acum te poti cupla prin SMS!

Octombrie 29th, 2007 by

Pentru că sunt responsabil de siteul Iubimeu.ro care a strâns deja 7.800 de membri înregistraţi care au început să folosească serviciile premium de pe site şi pentru că dă bine la SEO să mai postezi câte un inbound link spre siteul tău, iată că reproduc şi ai ultimele noutăţi:

Iubimeu.ro te ajuta sa te cuplezi, acum si prin telefonul mobil! Acum ai Matrimoniale prin SMS si poti comunica cu membri siteului, fie prin SMS, fie sunandu-i, si asta chiar daca nu le stii numarul de telefon! Acum te asteapta 7.800 de membri inregistrati in sistem si numarul lor creste continuu.
Suna partenerul/a!

Vrei sa vorbesti cu cineva de pe site? Nimic mai simplu! Formeaza numarul 0906 020 224 (disponibil in retelele Vodafone, Orange, Romtelecom), si introdu codul de identificare al membrului pe care vrei sa-l suni, si puteti vorbi!

Chat prin SMS

Ti-ai gasit partenerul/a pe Iubimeu.ro si ai vrea sa discutati dar tocmai nu este online? Trimite-i un mesaj prin SMS! Cum? Trimite un SMS la numarul 1424 cu textul:

CHAT cod_identificare Mesajul_tau

unde cod_identificare (format din 6 cifre) il gasesti in profilul acelui membru, in paranteze drepte.Atentie la spatiile dintre cuvinte! Daca ii va placea ce i-ai scris, iti va raspunde :-)

In ambele cazuri, numarul tau de telefon ramane ascuns, la fel si informatiile interlocutorului.

Poza ta in prima pagina

Mai mult iti poti afisa poza in prima pagina ori in alte zone extrem de vizibile, pentru ca sansele tale de a te cupla sa creasca foarte mult. Poza ta va fi vazuta de mult mai multi membri si vei primi mult mai multe mesaje de cuplare. Haide, da-ti o sansa!

Cu stima,
Echipa Iubimeu.ro

Un pic de SEO - varsta unui site

Septembrie 11th, 2007 by

Unul din criteriile importante pe baza caruia Google creste PR-ul este varsta unui domeniu/site:
1. Iubimeu.ro
2. Ahoy.ro
3. Easygames.ro

.

Ahoy.ro - Invitaţii la toţi prietenii de pe Yahoo Messenger

August 22nd, 2007 by

Şirul noutăţilor continuă pe Ahoy. Săptămâna trecută am introdus o opţiune nouă menită să faciliteze invitarea prietenilor voştri.

Nu-i aşa că aveţi ID pe Yahoo Messenger? Şi că aveţi zeci de prieteni adăugaţi acolo? Acum îi puteţi invita pe toţi printr-un singur clic!
Trebuie doar să introduceţi adresa voastră e-mail de Yahoo şi parola, şi astfel toţi prietenii din lista de contacte vor primi invitaţia. Nu-i aşa că este foarte simplu? Nu vă speriaţi, adresa de e-mail şi parola nu vor fi salvate de către noi sub nicio formă!

Această opţiune funcţionează şi pentru adresele de e-mail Gmail, Hotmail, MSN sau AOL.

Aşadar nu mai staţi pe gânduri şi chemaţi-vă prietenii pe Ahoy, pentru că nu-i aşa, toţi ne simţim bine în mijlocul prietenilor.

Romarketing anunta Primul Centru de Evaluare si Formare Manageriala din zona de Nord Vest

August 22nd, 2007 by

Acesta va fi rezultatul proiectului de 11 luni, co-finantat prin Programul PHARE 2004 Coeziune Economica si Sociala Promovarea Capitalului Uman si implementat de RoMarketing si partenerii sai: C.D.I.M.M. Maramures, C.D.M. Cluj si C.M.C. Bucuresti in perioada ianuarie-decembrie 2007.
Va veti intreba care este scopul acestui Centru?

Raspunsul este simplu: sa contribuie la recunoasterea competentelor nivelului managerial prin parcurgerea unor proceduri de evaluare specificate de legislatia romana in vigoare si in contextul european.

In ce consta un astfel de centru?
Pe baza unei proceduri elaborate de catre CNFPA (Consiliul National de Formare si Pregatire a Adultilor), in cadrul Centrului se vor derula evaluari ale competentelor specifice urmatoarelor ocupatii:
. Manager Resurse Umane
. Manager proiect
. Formator
. Analist resurse umane
. Manager de vanzari
. Director de magazin

Dupa cum stim cu totii, numeroase persoane au dobandit cunostinte legate de ocupatiile mentionate mai sus in cadrul unor programe de formare diverse, fara ca acestea sa aiba recunoasterea oficiala, conform Legislatiei in Formarea Profesionala Continua. Totodata, sunt persoane care au o vasta experienta in domeniile respective, fara sa aiba calificarea necesara. In cadrul acestui Centru aceste persoane vor avea posibilitatea de a fi evaluate pe baza unor teste, simulari, analize, observare, alte procedee specifice si de a li se recunoaste oficial calitatea de Manager RU, Manager Proiect, Formator, Analist RU, Manager Vanzari sau Director de Magazin.

Ce se intampla cu cei care nu vor obtine recunoasterea imediata a ocupatiei pentru care considera ca au cunostintele si experienta necesare?
Acestia vor fi indrumati catre anumite cursuri de perfectionare si dezvoltare autorizate (furnizate tot de catre Romarketing) prin care vor avea posibilitatea de a ajunge la nivelul de competente cerut de Standardul Ocupational specific ocupatiei de interes.

Cine pot fi beneficiarii?
Atat angajatorii cat si angajatii. Contractele vor fi realizate de catre Romarketing in parteneriat cu angajatorul, dar acesta va fi cel care decide care sunt persoanele care vor beneficia de Evaluare, respectiv Formare acolo unde este cazul. Avand in vedere ca participarea la program se va face in ordinea inscrierii, cei care se vor inscrie primii vor fi si cei care vor participa, in limita locurilor disponibile.

Care sunt costurile?
Pentru cei care vor participa la evaluare sau formare pe perioada proiectului, costurile sunt zero!

Pentru a primi mai multe informatii, va propunem sa ne scrieti sau sa ne contactati pentru o intalnire fata-n fata cu Managerul de Proiect. In curand, se va derula perioada de inscrieri.

Sorina Bradea – Manager Proiect
0259 467388
0359 800302